3 mai 2024
ActualitateATENȚIE: Mai sunt doar 2 zile până când poți depune proiectele pentru...

ATENȚIE: Mai sunt doar 2 zile până când poți depune proiectele pentru a solicita 200.000 euro fonduri europene

Numai până pe 29 ianuarie mai poți depune proiectele pentru obținerea de granturi pentru investiții, din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.

Formularul electronic de înscriere în cadrul măsurii 3 „ Granturi pentru investiții” este încă activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro  până VINERI, 29 IANUARIE 2021 ora 20.00.

Măsura 3 (OUG 130): 550 milioane euro. Suma maximă: 50.000 – 200.000 euro/proiect, se punctează să solicitați triplul profitului din exploatare de pe 2019.

COMPANII ELIGIBILE:



– minimum un an de activitate și profit;

– menținerea activității curente pentru o perioadă de minimum 3 ani;

– cofinanțarea de 35,1% pe țară, 45,1% pe București, din valoarea proiectului pentru punctaj maxim.

CHELTUIELI ELIGIBILE:

Proiecte de achiziții cladiri,  construire, dotare cu echipamente,software, servicii de consultanță și proiectare, etc.

Proiectul ELECTRIC UP: 100 milioane euro. Suma maximă: 100.000 euro fonduri europene – 100% nerambursabil

COMPANII ELIGIBILE:

– întreprinderi mici și mijlocii și operatorii economici din domeniul HORECA

CHELTUIELI ELIGIBILE:

– cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere instalată de minim 27 kWp și maxim 100 kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; echipamente conexiuni; structura de montaj a sistemului; modul de comunicaţie; contoare inteligente care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice instalat şi care permit colectarea şi transmiterea datelor relevante de la distanţă, în format electronic;

– cheltuielile cu achiziţia a cel puțin unei staţii de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte de încărcare;

– cheltuielile cu proiectarea, obținerea avizelor necesare, montarea şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice și staţiilor de reîncărcare, reprezentând maximum 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului;

– cheltuieli de consultanță și management de proiect de maxim 7% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Proiectul Digitalizarea IMM-URILOR: 100 milioane euro (axa prioritară 2 – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, Prioritatea de investiții 2b – Dezvoltarea produselor și serviciilor TIC, a comerțului electronic și a cererii de TIC, Obiectiv Specific OS 2.2 – Creșterea contribuției sectorului TIC pentru competitivitatea economică).

COMPANII ELIGIBILE:

– IMM-uri care nu înregistrează obligații bugetare nete (diferența dintre obligațiile de plată restante la buget și sumele de recuperat de la buget mai mari de 1/12 din obligațiile datorate în ultimele 12 luni – în cazul certificatului de atestare fiscală emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală si mai mari de 1/6 din totalul obligațiilor datorate în ultimul semestru – în cazul certificatului de atestare fiscală emis de către autoritățile publice locale;

– au sediul social și implementarea proiectului se realizează în regiunea de dezvoltare în care depun proiectul.

CHELTUIELI ELIGIBILE:

– hardware TIC, dispozitive și echipamente aferente (inclusiv cheltuieli de instalare, configurare, punere în funcșiune), justificate din punct de vedere al implementării aplicației de proiect;

– rețea LAN necesară pentri implementarea aplicației de proiect;

– cheltuieli aferente achiziționării și/sau dezvoltării aplicațiilor software/licențelor necesare implementării aplicației de proiect, configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de sate existente. (sursa: REI Finance Advisors)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri