24 mai 2024
ActualitateAtenție fermieri! Schimbări în programele de sprijin destinate legumicultorilor

Atenție fermieri! Schimbări în programele de sprijin destinate legumicultorilor

Pe ultima sută de metri, Ministerul Agriculturii simplifică procedura de acordare a subvențiilor acordate legumicultorilor care cultivă în sere și solarii. Fermierii vor putea accesa mai ușor programul de sprijin din legumicultură.

Vești bune pentru fermierii care doresc să se înscrie în programul de minimis pentru culturile de legume în spații protejate. Astfel, ministerul de resort a anunțat prelungirea perioadei de accesare a acestor subvenții, până la data de 1 aprilie 2022, inclusiv.
Au fost eliminate certificatele de atestare fiscală şi cazierele fiscale

În plus, cultivatorii de legume în spații protejate, dar și de usturoi, nu mai trebuie să depună la Direcția Agricolă Județeană certificatul de atestare fiscală și cazierul fiscal. Se dorește, astfel, facilitarea accesul la sprijin pentru cât mai mulţi legumicultori, după ce s-a constatat că, săptămânile trecute, s-au creat aglomerații la administrațiile financiare, unde fermierii s-au înghesuit să obțină documentele prin care să dovedească faptul că nu au datorii la stat. Unii s-au trezit chiar că au datorii de câțiva lei, în urma recalculărilor, ceea ce i-ar fi împiedicat să acceseze ajutoarele de minimis din cadrul programului „Legume 2022”.



Adoptarea acestor măsuri s-a făcut ținându-se cont de faptul că majoritatea solicitanților, ai ambelor scheme de sprijin, sunt persoane fizice care nu au realizat venituri, și care, în plus, se confruntă cu lipsa lichidităților. Prin urmare, fermierii nu pot susține, din resursele financiare proprii, cheltuielile pentru încălzirea spațiilor protejate, achiziția de sămânță ori înființarea culturilor. În dese cazuri, s-au constatat neconcordanțe în privința datelor înregistrate în bazele de date ale ANAF, APIA și ale UAT-urilor, ducându-se, astfel, la întârzieri în procesul de depunere a cererilor de înscriere în program.

Sume duble față de anul trecut

Reamintim că, în acest an, producătorii agricoli vor putea primi până la 3.000 de euro pentru fiecare hectar cultivat cu usturoi, precum și un ajutor de până la 4.000 de euro pentru producerea legumelor în sere (tomate, ardeiu gras și/sau lung – kapia, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac și ceapă verde), aproape dublu față de anul trecut. Un fermier poate încasa maximum 20.000 de euro pe durata a 3 exerciţii financiare. Subvențiile se dau în funcție de tipul legumelor pe care le cultivă, dar și de ciclul de producție în care se încadrează.

Astfel, banii se acordă pentru maximum două culturi, respectiv o singură cultură în ciclul I de producție/1.000 mp și/sau o singură cultură în ciclul II de producție/1.000mp. Producția minimă trebuie să fie între 400 și 3.500 de kilograme la 1.000 de metri pătrați, în funcție de tipul legumelor. Valorificarea producţiilor de legume trebuie să se facă în perioada 1 martie – 10 iunie, inclusiv, pentru ciclul I de producţie, respectiv, 20 octombrie – 9 decembrie, inclusiv, pentru ciclul II de producţie. Legumicultorii trebuie să facă dovada valorificării pe piață a producțiilor de legume obţinute în spaţii protejate prin bonul fiscal, factura, fila sau filele din carnetul de comercializare.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri