26 aprilie 2024
ActualitateAtacul insectelor asupra vegetației Bacăului ia amploare

Atacul insectelor asupra vegetației Bacăului ia amploare

Săptămâna trecută, un grup de cititori ne-a semnalat faptul că tot mai multe zone verzi din oraș sunt infestate de insecte și larvele lor. Am fost la fața locului și am constatat că supărările oamenilor sunt îndreptățite. În urma acestor plângeri am obținut o serie de informații de la specialiștii în domeniu, pe care le-am publicat în ediția Deșteptarea din 15 august. De atunci și până acum se pare că invazia insectelor ia amploare. Este vorba de o insectă din ordinul cicadelor, Metcalfa pruinosa, care provine din America de Nord și care a ajuns pentru prima dată în Europa în 1979. Așa cum ne-au spus specialiștii, la noi nu există un insecticid special în combaterea acestei insecte.

În căutarea Metcalfei pruinosa
Supărat că insectele i-au atacat grădina, scriitorul băcăuan Ovidiu Bufnilă a pornit o acțiune personală de identificare a locurilor în care Metcalfa pruinosa face ravagii. Împreună am luat la pas câteva străzi și am constatat că de la o zi la alta suprafețele atacate sunt din ce în ce mai mari. Pe străzile Vasile Alecsandri, pe Războieni, pe lângă Casa de Cultură…

„Invazia se amplifică de la o zi la alta, după cum se vede”, a spus consternat Ovidiu Bufnilă, care s-a documentat și ne-a dat detalii despre Metcalfa pruinosa. Prima dată, în România, Metcalfa pruinosa a fost semnalată în anul 2007 la Eforie Sud, după care a fost găsită în zona Curtea de Argeș-Pitești. „În 2016, pe o hartă a acestei invazii, era trecută numai jumătate din țară, cu mici inserții în zona Iași”, mai spune Bufnilă, care adaugă că, în județul Bacău insecta este prezentă de mai multă vreme pentru că există diverse mărturii ale locuitorilor care nu au dat importanță aceastei probleme, fiecare tratând situația cum a crezut de cuviință.



Ce măsuri trebuie luate
<„Pentru că împreună am văzut care este anvergura, se poate face un studiu în tot orașul, pentru că invazia este semnalată și pe strada Mioriței, și pe Energiei, pe Aleea Parcului ș.a.m.d. Insecta se regăsește peste tot din cauza condițiilor climatice, a mișcărilor maselor de aer, la care se adaugă niște strategii pe care le dezvoltă dăunătorii”, continuă băcăuanul care ne asigură că a studiat strategiile animalelor marine, având o pregătire militară specială la Forța Navală de Elită unde se studiau și astfel de lucruri, „pentru că într-un război trebuie să cunoști absolut tot ce mișcă în teren, în mare etc”. Bufnilă consideră că abordarea trebuie să fie profesionistă, una în care să se reunească mai multe instituții într-un parteneriat comunitar, pe baza unor studii și a unor colaborări cu cetățenii care pot aduce observații valoroase. Băcăuanul Bufnilă mai consideră că, din cauza faptului că acest dăunător este nou în România, nu a fost timp necesar să se studieze ce dinamică are această specie, ce preferă, care sunt plantele pe care le atacă și ce capacitate de înmulțire. „Trebuie un studiu clar, care, după părerea mea, trebuie să aibă în vedere dinamica speciei, felul de a se înmulți, morfologia indivizilor, pentru a ne da seama care sunt căile de atac și care sunt vulnerabilitățile lor”, mai arată Ovidiu Bufnilă.

Ce se poate întâmpla
După mai multe observații pe care le-a făcut studiind extinderea în teritoriu a Metcalfei pruinosa, Bufnilă a observat că insecta are o protecție de ceară care se pare că o apără împotriva atacurilor chimice. „O idee pentru a scăpa de această insectă ar fi să aduci o altă specie care să ucidă această cicadă, dar trebuie avută mare grijă. De aceea trebuie să se ocupe niște specialiști, pentru că e nevoie să se protejeze și ecosistemul”, mai spune Bufnilă. Acesta face un apel la toată lumea și în mod special la instituții și autorități pentru a se rezolva această problemă care se extinde.

„Dacă nu se vor lua măsuri, vegetația va dispărea. Toate plantele și toți arborii atacați se usucă și mor. Mai nou, este atacată și vița de vie. Imaginați-vă ce se va întâmpla dacă această insectă va ataca plantele agricole…”, a mai menționat Bufnilă, care ne-a îndemnat la un exercițiu de imaginație pe această temă. Totodată, scriitorul băcăuan a amintit că Bacăul are specialiști foarte buni, la foarte multe instituții, fără a da nume din dorința de a nu uita pe cineva, specialiști care s-ar putea ocupa de această problemă.

„Chiar am fost la o instituție în care specialiștii de acolo mi-au dat un răspuns afirmativ în această privință și au spus că vor discuta cu consilierii locali. Mi se pare o atitudine foarte corectă și sper că toți consilerii, și cei locali și cei județeni, vor privi problema cu seriozitate pentru că o astfel de situație produce solidaritate. Chiar și oamenii politici, indiferent de culoarea partidului, trebuie să fie de aceeași parte a baricadei în astfel de situații, de o complexitate foarte mare și care se derulează foarte rapid”, a subliniat Ovidiu Bufnilă.

În ciuda faptului că întreaga situație poate părea de importanță scăzută, de la momentul întâlnirii cu Ovidiu Bufnilă și până la redactarea acestui text, scriitorul băcăuan a vizitat și alte cartiere ale Bacăului în care a constatat același lucru. Metcalfa pruinosa este peste tot. Cea mai mare „concentrație” de Metcalfa pruinosa se pare că este în cartierul CFR, unde Bufnilă crede că insecta și-a făcut o bază din care atacă tot orașul. Ce se va mai întâmpla, rămâne de văzut. Dacă vom mai avea ce!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri