16 mai 2024
ActualitateAsociaţia Elevilor din Bacău îi cere primarului să urgenteze plata burselor

Asociaţia Elevilor din Bacău îi cere primarului să urgenteze plata burselor

Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBC) solicită primarului municipiului Bacău să urgenteze plata burselor din suma disponibilă rămasă în urma contului de execuție bugetară aprobat în ședinta de Consiliu Local din 28 ianuarie 2021.

“După 10 ani în care elevii Municipiului Bacău nu au primit bursele în baza unui regulament legal, Consiliul Local a aprobat o Hotărâre în data de 11.01.2020, Hotărâre ce stabilește numărul si cuantumul burselor aferente semestrului I din anul școlar 2020-2021.
Prin proiectul propus se aduce în discuție acordarea celor trei tipuri de bursă. Suma totală va fi de 14 milioane de lei, peste 10.000 elevi din județul Bacău putând beneficia în sfârșit de ceea ce li se cuvine după ani de zile în care au așteptat acest lucru”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Elevilor din Bacău.

“Elevii Municipiului Bacău și-au pus toată încrederea în noua administraţie locală la aflarea acestei vești. Bursele sunt atât un stimulent pentru fiecare elev, cât și un ajutor financiar puternic pentru elevii care provin din familii dezavantajate cu o situație precară.



Aceiași elevi entuziasmați la primirea veștii că după ani de zile în care fosta administrație nu le-a respectat dreptul, riscă să fie dezamăgiţi și de noua administraţie întrucât există deja o sumă de bani din bugetul rămas ce poate fi folosită până la primirea bugetului de stat care nu este folosită în momentul actual de primarul Lucian Stanciu Viziteu”, se mai arată în comunicat.

AEBC menționează faptul că semestrul I s-a încheiat pentru elevi, un motiv în plus pentru ca plata burselor să nu mai fie amânată.

“Soluționarea acestei probleme nu este în niciun caz amânarea plăţii până la primirea bugetului de stat și constituirea noului buget local, cât timp există o sumă ce poate fi folosită, întrucât elevii au fost lăsați deoparte suficient timp”, spune Ioana Nunu, președinte al Asociaţiei Elevilor din Bacău.

“Avem Hotărârea Consiliului Local în privința burselor, dar stăm cu banii pentru o parte din semestrul I în primărie. Consiliul Județean al Elevilor Bacău îl mandatează pe domnul primar Lucian Stanciu Viziteu să-și finalizeze proiectul în avantajul elevilor, oferindu-le acestora bursele școlare. Neglijarea soluțiilor a fost deja o obișnuință pentru ultimii 10 ani și o nouă dezamăgire pentru elevi nu are ce căuta în acest an școlar” spune Georgiana Prisacaru, din poziția de Vicepreședinte a Consiliului Judeţean al Elevilor Bacău, dar și din poziția de elev într-un liceu din Municipiul Bacău.

“În urma celor menţionate, Asociaţia Elevilor din Bacău solicită primarului Lucian Stanciu Viziteu să urgenteze plata burselor aferente semestrului I. Din suma aproximativă de 3,1 milioane de lei alocată pentru burse în 2020, conform ultimei rectificări din 28 decembrie 2020, doar 1,7 milioane au fost cheltuiți, conform contului de execuție bugetară aprobat ieri de Consiliul Local. Așadar, suma de 1,4 milioane rămâne disponibilă pentru plata primelor burse din semestrul I”, se mai spune în comunicatul citat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri