Un prieten m-a rugat să scriu, pentru o revistă literară, un fel de eseu de deschidere, un editorial, cum s-ar zice în termeni jurnalistici. Dar, mi-a zis el, revista o să apară la început/ sfârșit de an, așa că-ți sugerez să ai un ton optimist, să insufli ceva poftă de viață sau chiar mai mult, sete de viață, жажда жизни, cum zic rușii. Prea stai cu ochii pe beregata Lumii, ai prea multă otravă în condei, prea vrei să-i jupoi pe toți…
Există o artă a optimismului? Oscar Wilde ne spunea că toţi suntem în șanţ, dar unii dintre noi privesc spre stele. Am dat iama prin varii ghiduri ale optimistului (o, ce multe sunt!), dar nu s-a prins aproape nimic de mine. Nu există nici… rețete pentru optimism. Ar fi simplu să pot privi lumea aidoma lui Charlie Chaplin, cel care sugerează că nimic nu este permanent în această lume nebună; nici măcar necazurile noastre. Numai că această lume nebună a devenit, între timp, și otrăvită. Nu ne rămâne, cred, decât să-l aplaudăm pe causticul… optimist Voltaire, cel care-i spunea pesimistului că viața este, într-adevăr, un naufragiu, dar noi trebuie să avem puterea de a cânta în bărcile de salvare pe care ni le gestionăm singuri.
Așadar, încerc să fiu optimist. Custrategie. Citesc discursurile Președintelui și Premierului și-mi spun: ,,Ce glume festive!” Ascult promisiunile miniștrilor Educației și Sănătății și-mi zic iar: ,,Ce gume, domnule, ce glume!” Privesc spre inechitatea sistemelor de salarizare și pensii. ,,Astea, da… glume!” Miniștriide Interne și Justiție sugerează: ,,Pân-aici i-a fost corupției!” O, Doamne, ce uzine de glume!
Trăind într-o asemenea țară de glumeți, cum să nu te molipsești de arta de a fi optimist?
