29 aprilie 2024
ActualitateArhivişti din Europa ne-au învăţat bunele practici în managementul arhivelor electronice

Măria Sa Documentul de arhivă se va digitiza

Arhivişti din Europa ne-au învăţat bunele practici în managementul arhivelor electronice

Bacăul a fost gazda manifetărilor prilejuite de marcarea Zilei Naţionale a Arhivelor, care au avut loc, în perioada 1-3 noiembrie 2023, la Universitatea „George Bacovia”. Cu această ocazie, s-au desfăşurat lucrările Simpozionului Internaţional „Bune practici în administrarea arhivelor electronice”, a fost vernisată expoziţia de documente de stare civilă „Locuri şi personalităţi moldave (sec.XIX-XX), fiind finalizate cu un colocviu, cu teme actuale din procesul de modernizare şi digitizare a arhivelor din România.

La simpozion, pe lângă reprezentanţii tuturor Serviciilor Judeţene ale Arhivelor Naţionale, ai Ministerului de Interne, Guvernului şi Parlamentului, au fost invitaţi şi specialişti în domeniu din Norvegia, Franţa, Marea Britanie şi Estonia. De asemenea, au fost invitaţi reprezentanţi ai instituţiilor din administraţia locală, colaboratori şi parteneri ai Serviciului Judeţean Bacău al Arhivelor Naţionale.

Au răspuns invitaţiei prefectul judeţului, Lucian Bogdănel, subprefectul Narcis Jitaru, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Scripăţ, Liviu Miroşeanu, viceprimar al municipiului Bacău, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne. Lucrările simpozionului au fost deschise de Cristian Aniţa, director al Arhivelor Naţionale ale României, care a prezentat o scurtă istorie a înfiinţării, dezvoltării şi funcţionării arhivelor din România, cât şi a problemelor, obiectivelor şi direcţiile acestei instituţii a statului român, în perioada următoare.



Prefectul Lucian Bogdănel a remarcat importanţa şi semnificaţia instituţiei de-a lungul anilor în sistemul instituţional al ţării, apreciind munca specialiştilor din acest domeniu atât în gestionarea şi valorificarea documentelor de arhivă, dar mai ales aceea de a oferi populaţiei informaţii şi documnete importante în viaţa socială, economică şi administrativă. „Sunt evidente şi apreciem preocuparea instituţiei dvs. pentru modernizarea şi introducerea de bune practici în administrarea arhivelor, inclusiv de digitizare a documentelor, eliminând astfel birocraţia, astfel că cetăţeanul poate beneficia de servicii de bună calitate şi în timp cât mai scurt, obiectivul, de altfel, al tuturor instituţiilor statului”.

Ordinea de zi la nivel european: bani, investiţii, voinţă şi profesionalism
Moderatorul lucrărilor simpozionului a fost dr. Bogdan-Florin Popovici, şeful Serviciului Judeţean Braşov al Arhivelor Naţionale. Prima intervenţie a aparţinut reprezentantului arhivelor din Estonia, Lauri Leht, care a prezentat efortul statului, al arhiviştilor pentru modernizarea şi digitizarea întregului proces parcurs de un document, ajungându-se astăzi la un procent aproape de sută la sută. A prezentat, etapă cu etapă, priorităţile în implementarea de bune practici, de pregătire a personalului, astfel că, în final, a spus specialistul estonian, beneficiarii au acces rapid la orice fel de document deţinut, conform legilor, de arhivele, de la orice nivel.

Din Norvegia, ţară aflată în topul european şi mondial al modernizării managementului arhivelor, care, în ultimii ani, a acordat un sprijin important, financiar şi logistic României în modernizarea unor segmente importante ale arhivelor, care va continua şi în perioada următoare, a adus în discuţie, prin vocea directorului adjunct al Arhivelor Naţionale, Ole Gausdal, procesele, investiţiile şi managementul modern în ordonarea accesului în cel mai scurt timp al cetăţeanului, instituţiilor la documentul dorit. „Importanţi sunt banii, dar, pentru noi, cel mai important sunt oamenii, profesioniştii din interior”, a mai spus invitatul norvegian.

Mizăm pe investiţii, experienţă şi dedicaţie

„Am ales Bacăul pentru a marca, în acest an, Ziua Naţională a Arhivelor, deoarece sunt oameni minunaţi aici, cum este dl Vilică Munteanu, pe care îl cunosc de-o viaţă, fost director la arhivele din Bacău, iar Mihaela Chelaru, actualul şef al Serviciului Judeţean, îi continuă activitatea. Pe colectivul de aici am mizat în organizarea acestei conferinţe de o asemenea întindere, cu oameni din afara ţării, specialişti în diferite domenii ale temei pe care ne-am ales-o: „Bune practici în administrarea arhivelor electronice”, să vedem unde şi cum stăm.

Au răspuns invitaţiei şi au avut intervenţii reprezentantul Estoniei, directorul şi directorul adjunct ai Arhivelor din Norvegia, directorul departamentului Haute-Loire, din Franţa şi directorul Arhivelor digitale din Marea Britanie, ţări în topul bunelor practici în managementul arhivelor electronice. Aşa cum au făcut ei, şi noi trebuie să mizăm pe investiţii şi pregătirea personalului, pe voinţă şi dedicaţie. Cum stăm noi? Cum stă şi ţara, şi mai bine şi mai puţin bine, aşa că efortul pe care îl facem este de a ajunge din urmă aceste ţări, să ne informatizăm, să asigurăm accesul rapid şi în siguranţă la arhive, să eliminăm birocraţia, de care mintea şi dl prefect al judeţului Bacău.

Asta ne-am propus şi acest lucru l-am reuşit aici, în Bacău, a fost o sărbătoare, ca s-o numim aşa, de ziua arhivelor, cu beneficii în informare şi gestionarea eficientă a arhivelor electronice, la nivel naţional şi judeţean.”

dr. Cristian Aniţa, director al Arhivelor Naţionale ale României

De un interes aparte s-a bucurat şi expoziţia de documente de stare civilă „Locuri şi personalităţi moldave (sec.XIX-XX)”, la realizarea căreia au contribuit arhivele din Bacău, Neamţ, Botoşani, Suceaava, Iaşi, Vrancea, Vaslui şi Galaţi, fiind prezentată publicului de dr. Valentin Ioan (Arhivele Bacău). Sunt, pe cele 14 panouri zeci de personalităţi, din toate domeniile de activitate, născute pe aceste meleaguri. Alături de documentele pe suport de hârtie, au fost amenajate şi câteva comori din ceea ce numim documente de metal, medaliile, rod al activităţii de colecţionar al celui care a fost mulţi ani director al arhivelor băcăuane, prof. Vilică Munteanu.

„De la acest simpozion internaţional avem multe de învăţat, mai ales că invitaţii provin din ţări care sunt în topul acestui domeniu extrem de tehnicizat, mai ales de la nordici, estonienii sunt undeva spre vârf, norvegienii la fel, ca să nu mai spun de englezi şi francezi care au investit mult în modernizarea arhivelor, pentru acum, dar mai ales pentru viitor. Nici noi nu stăm rău, am mai făcut câte ceva în ultimii ani, însă nu se investeşte suficient şi continuu.

Trebuie să se înţeleagă că fără bani nu se poate, bani investiţi în tehnologie, în programe, dar şi în oameni, în pregătirea lor. Şi nu este vorba numai de arhive, ci şi de celelalte instituţii creatoare de documente. Este mult de muncă, de voinţă, de bani, de decizie guvernamentală.

Cât priveşte soarta documentelor pe hârtie, eu cred că nu vor dispărea în totalitate, vor rămâne acele documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional. Mai sunt şi documentele în metal, ceea ce fac eu de mai mulţi ani, colecţionez medalii.

Este o pasiune pentru aceste mărturii, care te plasează în timp şi spaţiu, ele fac parte din cultură, din cultura şi arta unui neam. Am adus în această expoziţie de documente o mică parte din coleţiile mele, pentru a le arăta colegilor, pentru a întregi ideea şi conţinutul acestei minunate expoziţii.”
prof. Vilică Munteanu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Arhiviştilor din România, Filiala Bacău

 

Un simpozion de zile mari

O intervenţie densă, bogată în informaţii, concisă, susţinută de grafice, scheme, circuite, a avut directorul arhivelor electronice din Anglia, John Sheridan, care şi-a intitulat scurt şi precis intervenţia: „Arhivele digitale britanice”, fiind, de altfel şi cel mai solicitat cu întrebările. Intervenţiile din plen s-au încheiat cu conferinţa susţinută de Jean-Bernard Mone – Franţa, director al arhivelor din Departamentul Haute-Loire, similar judeţelor noastre, cu o temă aplicată, de bune practici în gestionarea arhivelor electronice la nivel local.

În final, am acordat spaţiu şi pentru opinia gazdelor.

„Ne-am străduit să fim gazde bune, astfel ca Ziua noastră naţională să o marcăm eficient, împreună cu invitaţi de seamă din unele ţări cu rezultate în ceea ce vrem să facem şi noi: modernizarea, digitizarea arhivelor. A fost extraordinar, volumul şi calitatea informaţiilor ne vor fi de folos în munca noastră. A fost o experienţă interesantă şi de aceea mulţumesc conducerii Arhivelor Naţionale pentru că a avut încredere în noi, în organizarea acestui simpozion internaţional. Ne-am bucurat şi de aceea vreau să mulţumesc reprezentanţilor autorităţilor locale care ne-au onorat cu prezenţa, prefectului judeţului Bacău, Lucian Bogdănel, subprefectului Narcis Jitaru, vicepreşedintelui CJ, Constantin Scripăţ, viceprimarului municipiului Bacău, Liviu Miroşeanu. Mulţumesc, de asemenea, reprezentanţilor instituţiilor de cultură, sociale şi economice care au fost alături de noi la acest eveniment, cât şi sponsorilor noştri generoşi.”
Mihaela Chelaru, şefa Serviciului Judeţean Bacău al Arhivelor Naţionale

 

Invitată la simpozion a fost şi directorul All Businesses Management România, Mihaela Petre, colaborator, societate care a aplicat la Arhivele Statului un program care a presupus digitizarea a peste opt milioane de pagini, un adevărat record, care le-a prezentat participanţilor procedurile, tehnica şi managementul acestor documente.

spot_img

Alte știri

Ultimele știri