25 aprilie 2024
OpiniiEditorialAr trebui sa fie anul muncii

Ar trebui sa fie anul muncii

Masurile administrative-legislative sunt obligatorii pentru Guvern, mai ales cele care sa eficientizeze Statul, in acest moment mai degraba un inamic al cetateanului, decât slujitorul sau. Si mai trebuie premierul Victor Ponta sa curete acest Stat, sa reziste presiunii enorme din partea celor care, dupa patru sau opt ani de stat deoparte, acum si-au suflecat mânecile lacomiei si saliveaza la gândul banilor de la buget. Ii va fi foarte-foarte greu in ambele privinte, mai ales ca am impresia unei destul de subrede platforme politice pe care sa se sprijine. Dar singuri, el si PSD-ul, impreuna cu PNL-ul condus de Crin Antonescu, si-au pus pe umeri mantia de salvatori ai neamului obidit de guvernarile Boc si PDL. Este prea devreme sa facem predictii punctuale, insa am deja o ingrijorare, auzindu-le intentiile liderilor USL. Niciunul dintre ei nu a vorbit aplicat si concret despre munca, atât ca nevoie sociala si economica, dar si din punctul de vedere al aparitiei noilor slujbe. Faptul ca bugetarilor li s-au oferit zile libere in ultima luna a anului trecut denota faptul ca se stia ca, oricum, mare lucru nu se intâmpla in institutii dupa 15 decembrie. Asa ca oamenilor li s-a dat o minivacanta, care, pe lânga satisfactia angajatului de a-si vedea de pregatirea Sarbatorilor, a mai adus si ceva economii la buget. Iar Pastele ortodocsilor care sta sa vina va prilejui o noua vacanta nationala, de nimic justificata in afara dorintei (la fel de nationala) de a mai uita putintel de munca. Ei bine, despre asta trebuie sa vorbeasca prim-ministrul Ponta si in acest sens este obligatoriu sa actioneze. Degeaba cearta ministri ca sunt amploaiati angajati la Stat care plimba trei hârtii dintr-un birou in altul, mai bine le da de munca asa de mult incât sa nu mai aiba timp nici de cafea, nici de tigara, nici de bârfa. Mai ales pe gândirea, scrierea si implementarea proiectelor finantate din bani europeni. Cele aducatoare de locuri de munca mai ales, insa pentru asta este obligatoriu ca functionarului sa-i pese de cetateanul care vine sa ceara sprijin, sa-l ajute dezinteresat si cât mai repede. Este sufiecienta birocratia Uniunii Europene ca sa-i mai punem si noi capacul indolentei si coruptiei. Statul nu are cum sa creeze locuri de munca, dar poate deveni suplu si onest in relatia cu cei care pot sa o faca. Si sunt din ce in ce mai putini in stare de asa ceva, dupa ani intregi in care micile firme au fost sufocate de fiscalitate aberanta si criza prost gestionata. Daca Victor Ponta si Guvernul sau vor reusi acest lucru, vom iesi cu totii la liman destul de repede. Dar cum e vorba despre România si a ei clasa politica, dati-mi voie sa fiu sceptic.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri