28 aprilie 2024
ActualitateAniversare specială la Școala „Ștefan Luchian” din Moinești

Aniversare specială la Școala „Ștefan Luchian” din Moinești

A devenit o tradiţie ca, în fiecare an, în luna februarie, să fie celebrate Ziua Școlii „Ștefan Luchian” din Moinești. Anul acesta se împlinesc 156 de ani de la înființarea școlii moineștene, fiind un prilej de a omagia dascălii, de ieri și de azi,  care au adus o contribuție remarcabilă la formarea și educarea tinerelor generații.

Așa că, vineri, 3 februarie, într-o atmosfera frumoasă și caldă, oaspeții prezenți – prof. Lavinia Misăilă – inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Bacău, Valentin Vieru – primar al municipiului Moinești, profesor universitar doctor Adrian Cotârleț – manager general al Spitalului Municipal de Urgență Moinești, membrii consiliului local al municipiului Moinești, directori de școli și licee din Moinești, membrii consiliului de administrație ai Școlii Gimnaziale „Ștefan Luchian” Moinești, președintele asociației „Familia Luchian” – economist Ramona Pruteanu, foste cadre didactice ale școlii, colaboratori, sponsori, parteneri, părinți și elevi, au urmărit programul artistic susținut de elevii școlii care a cuprins: intonarea imnului școlii, poeziile recitate, cântecele de muzică populară și ușoară, muzica instrumentală interpretată la saxofon, pian și vioara, valsul vienez, lansarea nr. 8 al revistei „Florile lui Luchian”, iar la final, alocuțiuni emoționante. Evenimentul a fost închinat și tuturor dascălilor care contribuit de-a lungul timpului la formarea de noi generații, iar în cinstea acestora, în dreptul fiecărei clase au fost montate plachete cu numele cadrelor didactice titulare pensionare ale școlii care încă mai sunt în viață.

Aniversarea școlii este un moment încărcat de emoții și o mare bucurie pentru toată lumea, o bucurie a  întâlnirii și a amintirii. Cea de-a 156-a aniversare, este de asemenea, o uriașă responsabilitate, în primul rând, responsabilitatea noastră față de cei care au lucrat înainte și față de cei care vor lucra în viitor! Școala noastră de astăzi, este o casă, care a fost construită de noi toți care stăm în această sală, de cei care nu au putut ajunge din motive întemeiate și din cei care nu se mai află printre noi.  Această casă a fost construită din faptele noastre, calitățile, talentele și hărnicia noastră. Fiecare a contribuit cu ceva propriu, iar rezultatele sunt încurajatoare. Desigur, marele merit pentru asta, îl reprezentați   dumneavoastra, domnilor profesori pensionari”, a transmis prof. Cristian Comănescu, directorul Școlii Gimnaziale „Ștefan Luchian” Moinești.



Și ceilalți invitați au luat cuvântul și au transmis mesaje de felicitări celor de la școala aniversată, primarul Vieru subliniind că: „s-a investit și se va investi în continuare în școlile din municipiul Moinești pentru că învățămâantul și copii au prioritate.”

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri