Anul 2021 este anul aniversărilor pentru Comunitatea Academică „George Bacovia”:
- 29 de ani de la înființarea Universității „George Bacovia” Bacău (UGB);
- 20 de ani de la acreditarea instituțională;
- 25 de ani de la absolvirea primei promoții UGB de economiști;
- 10 ani de la absolvirea primei promoții UGB de juriști.
„Permiteți-mi să mulțumesc sincer pentru toate realizările de până acum «Familiei Universitare Bacoviene», fondatorilor, colegilor, absolvenților și studenților, personalului administrativ, colaboratorilor, tuturor persoanelor care au fost sau sunt parte a mărețului nostru proiect, pentru efortul depus și rezultatele deosebite obținute. Menirea primordială a universității noastre este să pregătească noi generații de specialiști competitivi, capabili să facă față societății moderne. Din punct de vedere teoretic și practic, educația universitară oferă tuturor tinerilor (și nu numai…) șanse egale de a-și dezvolta capacitățile și cultiva aptitudinile, virtuțile. Multe dintre aspectele calitative sunt astăzi noi: integrarea UGB în proiecte naționale și internaționale, relaxarea frontierelor dintre specialitățile economico – juridice (a fost înființat recent un nou master «Drept antreprenorial»), adresabilitate mai bună către studenții din Diaspora. Vă invităm să ne reamintim ce a însemnat UGB pentru Bacău și pentru România. Mă întreb de multe ori: sunt mândri managerii din bănci, administrația publică, managerii, contabilii, juriștii nenumăratelor firme din Bacău, din întreaga regiune Nord-Est sau de oriunde în lume, că au fost studenții noștri? Noi suntem mândri de ei! Am străbătut vremuri și împrejurări extrem de dificile pentru învățământul superior particular, dar, aici, la Bacău, am fost susținuți, am evoluat, ne-am dezvoltat și consolidat continuu. Împreună am dăruit Bacăului:
- O Universitate !
- O echipă de profesori universitari!
- Prima facultate particulară de Contabilitate și Informatică de Gestiune acreditată din țară!
- Singurul program de studii universitare de licență Drept din Bacău!
- Singurul program de studii universitare de licență Administrație publică din Bacău!
- Peste 20.000 de absolvenți licențiați, masteranzi sau absolvenți de cursuri postuniversitare!
- O clădire nouă, reprezentativă pentru învățământul academic!
- Recunoaștere națională și internațională în domeniul cercetării: două reviste științifice indexate în Baze de Date Internaționale și prezente în biblioteci românești și străine, peste 200 de tratate și manuale universitare publicate de cadrele noastre didactice, peste 5000 de lucrări științifice susținute sau publicate.
Amintirile din Aula Universității, de la cursurile festive sau de la conferințele internaționale, ori de la remarcabilele evenimente prilejuite de întâlnirea cu personalități reprezentative ale științei, culturii și politicii românești sau internaționale au rămas neșterse. Îmbucurător este și faptul că UGB s-a intersectat într-un mod nou cu mediul social, economic și cultural al Bacăului, modelând în mod salutar o nouă înțelegere a cunoașterii și menirii universității. Suntem pentru deschidere și modernizare. Ne menținem disponibilitatea către cadrele didactice din învățământul preuniversitar pentru a dezvolta eficient procesul cunoașterii și formării de specialiști, către susținerea noilor generații. Răsplătim mândria, bucuria, căldura și respectul cu care băcăuanii ne înconjoară. Pentru UGB valoarea timpului au dat-o și-o dau oamenii! Recunoaștere și recunoștință! Eforturile și victoriile noastre nu vor fi uitate. Continuăm misiunea nobilă a profesorului și a universității pe care-o reprezintă. Suntem mândri că cea mai mare parte a vieții noastre am dăruit-o, cu bucurie și responsabilitate, Universității «George Bacovia» și comunității băcăuane.”
Conf.univ. Dr. Andrei Octavian Paraschivescu, Rector
„Sunt 23 de ani de când, cu emoție, am pășit pragul acestei Universități, o operă colectivă a unei comunități dedicate educației. Am atât de multe amintiri frumoase, mai întâi în calitate de student și apoi în calitate de cadru didactic. Îmi amintesc de fiecare profesor în parte, de colegii mei care azi ocupă funcții importante în organizații publice sau private. Anii de studenție la UGB au fost ani frumoși, ani în care am legat prietenii pe viață, ani în care mi-am conturat drumul spre ceea ce sunt acum. Sunt mândră că-mi dedic timpul și priceperea mea unei Universități în care studenții sunt partenerii noștri, se așează la aceeași masă cu noi când lucrăm la proiecte comune și rămân parte din marea noastră familie și după absolvire. Cea de-a 29-a aniversare a Universității «George Bacovia» este un fericit prilej de a rosti, cu deosebită considerație și respect: La mulți ani, Alma Mater!”
Lect. univ. Dr. Violeta Urban, Decan, Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative, Absolventă a primei specializări de Management din cadrul UGB„Pentru că o universitate se clădește cu oameni și pentru oameni și tot ceea ce ea înseamnă crește în timp prin oameni, suntem astăzi într-un moment în care, sărbătorind universitatea, celebrăm pe toți cei care și-au legat destinul de comunitatea bacoviană. Privesc în trecut cu nostalgie și recunoștință pentru toate experiențele trăite, în prezent cu mândria de a fi parte a echipei ce a format generații de specialiști care confirmă apartenența bacoviană prin performanță și în viitor cu certitudinea că Universitatea George Bacovia își va îndeplini în continuare misiunea pe care și-a asumat-o acum 29 de ani. La mulți ani, UGB! La mulți ani, bacovieni!”
Lect.univ. Dr. Gabriela Fotache, Președintele Senatului Universitar,„Cunoaștere, experiențe, devenire, excelență, zâmbete…toate acestea se adună când vorbesc despre Universitatea George Bacovia. Este locul unde am crescut, unde colegii mei, profesorii, au știut să dăruiască cu generozitate cunoaștere. Cu prilejul aniversării a 29 de ani de istorie instituțională, doresc să transmit cele mai calde felicitări întregii comunități academice bacoviene! VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!”
Lect. univ. Dr. Gabriela-Daniela Bordeianu, Director Departament Didactic și de Cercetare, Absolventă a Universității „George Bacovia”, Specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune, anul 2003