De generaţii, cei tineri îşi iau zborul de-acasă atunci când le cresc aripile şi, oriunde merg, duc cu ei crâmpeie din meleagurile natale. Despre Bacăul din sufletul lui, ne vorbeşte Andrei Varga, student la Teatru. (L.M.)
Ceea ce sunt îi datorez Bacăului în totalitate. Aici am început să mă dezvolt, aici am făcut aproape tot. Având în vedere că sunt plecat de mai bine de doi ani, observ cum lucrurile s-au schimbat, însă bazele au rămas, acele lucruri care m-au definit.
Aici m-am format ca om. Mai ales în perioada liceului, când m-am orientat spre teatru şi am început să cunosc tineri de vârsta mea care făceau fix acelaşi lucru, am avut ocazia să trec prin multe experienţe, majoritatea plăcute. Bacăul este un oraş mic şi, probabil, are o anumită imagine în ţară, însă eu n-am simţit asta ca pe o piedică pentru că am avut destule de făcut.
Plecând de-acasă, am simţit amprenta provincialismului într-o oarecare măsură, însă nu m-a deranjat. Aici, o importanţă mare o au oamenii cu care intri în contact, pentru că sunt foarte mulţi oameni deschişi, oameni pasionaţi de lucruri bune care, prin acţiunile lor repară, mai mult sau mai puţin, imaginea Bacăului.
Sunt oameni capabili aici, în oraş, chiar foarte mulţi. Unii au rămas, alţii au plecat, însă toţi s-au format aici, chiar foarte bine. De când sunt plecat, eu am venit mai rar în Bacău şi am văzut că aici se întâmplă lucruri bune pentru tineri. Sper că nu se vor desfăşura doar în acest an, când Bacăul este capitala tineretului, pentru că ele vin să umple un gol pe care l-am resimţit mulţi ani. Mai e nevoie de timp, dar eu cred că suntem pe drumul cel bun.
Mă gândesc de multe ori dacă să mă mai întorc sau nu în Bacău când îmi voi termina studiile. În mare, mă gândeam la un moment dat că ar fi ideal să revin acasă pe plan profesional. Măcar un an sau o stagiune, să fie ca o experienţă, pentru că mi-ar plăcea să păstrez contactul cu Bacăul. Nu aş vrea să dispar aşa, pur şi simplu, fiindcă simt că datorez ceva acestui loc.
»Ştiu, asta sună puţin clişeic, dar eu aşa simt. Dacă aş avea ce să fac aici şi dacă s-ar ajunge într-un punct bun, cu siguranţă m-aş întoarce. Nu ştiu dacă m-aş stabili aici, recunosc, dar, cu siguranţă, m-aş mai întoarce.
