25 aprilie 2024
EconomieANAF: Casele de marcat electronice fiscale pot fi conectate

ANAF: Casele de marcat electronice fiscale pot fi conectate

Toți agenții economici trebuie să înceapă să-și conecteze casele de marcat electronice fiscale la serverele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Asta după ce procedura de conectare a fost publicată în Monitorul Oficial.

„Calendarul de implementare a fost realizat în consultare cu asociațiile tehnicienilor de service, astfel încât toți contribuabilii vor putea conecta aparatele de marcat, fără a exista sancțiuni, în următoarele 3 luni. Încurajez toți contribuabilii să se înscrie în SPV (Spațiul Privat Virtual) pentru a facilita procesul de conectare”, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Prin urmare, agenții economici mari trebuie să îndeplinească această obligație, de la 1 aprilie până pe 30 iunie 2021. În schimb, pentru contribuabilii mici și mijlocii, termenul este până la 30 noiembrie 2021. Totodată, firmele care-și vor cumpăra astfel de case de marcat după 1 decembrie 2021, vor trebui să le conecteze la serverele ANAF începând cu data instalării. Excepție fac comercianții care utilizează aceste case de marcat în zone fără acoperire pentru internet și telefonie. Aceștia vor trebui să transmită o declarație în format PDF cu XML atașat. ANAF va transmite, în fiecare lună, prin spațiul privat virtual – SPV mesaje despre eventuale disfuncționalități privind fișierele transmise de casele de marcat.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri