Le vedem în fiecare zi pe stradă, citim despre ele sau ne uităm la știri când mai apar în avalanșa informațiilor. Prea puțin! Fac parte din indentitatea noastră locală și avem datoria să le spunem că datorită lor suntem. Aceste prea puține fragmente de istorie mai mult ori mai puțin îndepărtată își vor rostul ca plecăciune simplă, sinceră și adevărată. Lor, doamnelor și domnișoarelor, care ne îndură în viețile lor le datorăm nu doar recunoștința de fiecare zi, ci și acea înclinare în fața celor care le preced. Vouă, tuturor, flori și puțină aducere aminte!
Măruca – Prințesa năbădăioasă de la Tescani
Pe Maria Tescanu Rosetti lumea o considera cea mai frumoasă prinţesă din aristocrația României la începutul secolului XX și s-a bucurat de prietenia reginei Maria. Născută în 1878 în casa boierilor de Tescani, se mărită de tânără – la doar 18 ani – cu superbogatul prinț Mihail Cantacuzino. Numai că soțul își face de cap chiar și cu sora nevestei, așa că mariajul nu merge prea bine. Vorbele vremii spun că, prin 1907, prințesa moldavă începe o idilă cu George Enescu, probabil pentru a compensa dezamăgirile conjugale. Numai că muzicianul pleacă din țară și îi provoacă o Mărucăi o mare dezamăgire, atât de mare încât se aruncă într-o pasională relație cu filozoful Nae Ionescu, care durează ani buni, până pe 5 iulie 1933. Despărţirea îi provoacă prințesei o depresie adâncă, însoțită de o tentativă de sinucidere. Cum? Turnându-și acid pe față! Un gest de neînțeles pentru o femeie ce era obsedată de frumusețea ei. A urmat o perioadă neagră. Autoizolată și refuzând hrana, Maria Tescanu este îngrijită de… Enescu, revenit în viața ei, inclusiv prin achitarea cheltuielilor medicale. După destulă vreme, prinţesa şi-a revenit şi – în 1937 – s-a căsătorit cu marele compozitor. Pe timpul războiului, cei doi au rămas în România, dar apoi s-au retras la Paris, unde Enescu moare în 1955, iar Măruca se mută în Elveţia. La 22 decembrie 1968, se stinge şi Măruca și este înmormântată lângă soţul său în cimitirul parizian „Pere Lachaise“. Ca o ironie tristă, pe piatra de mormânt nu apare titlul de prinţesă.
„Era uneori ciudată şi avea, de netăgăduit, o fire originală. Tovărăşia ei te însufleţea, dar zadarnic ai fi încercat să te opui ideilor ei. Trăia după bunul ei plac, fără să-i pese de critici. Măruca avea manii şi una dintre ele era gustul de a sta aproape în întuneric. Îi plăcea să ne adune acasă la ea. Ne făcea să ne supunem zâmbitoarei ei tiranii.“
Regina Maria
Elena Cancicov, dăscălița care s-a sacrificat în război
Născută într-o familie ce face cinste Bacăului, Elena Cancicov a fost una dintre personalitățile care a contribuit la adevărata reformă a învățământului românesc la începutul secolului XX. Împreună cu tatăl și frații săi Vasile și Alexandru, Elena Cancicov s-a aflat în anul 1893 printre primii ctitori ai bibliotecii băcăuane Costache Sturdza. După absolvirea școlii primare și a Externatului de Fete din Bacău, în perioada 1894-1897 a urmat cursurile Facultății de Științe din Iași, beneficiind de o bursă din Fondul Adamachi al Academiei Române.Colaboratoare a ministrului Spiru Haret, a pus în practică gândirea acestuia prin înființarea primelor grădinițe de copii din România – inclusiv prima grădiniță particulară din Bacău, în 1905 – și aducerea copiilor de la țară în învățământul primar. S-a înrolat în 1916 ca soră de caritate a Crucii Roșii și a îngrijit soldații la Spitalul militar de răniți Nr. 360 București, unde ”entuziastă, a muncit aici cu râvnă și abnegație”, conform documentelor epocii. După retragerea în Moldova, spitalul unde lucra Elena Cancicov a fost mutat mai întâi la Tecuci și, ulterior, la Iași. La Tecuci, s-a îmbolnăvit de o formă mai gravă de febră recurentă și pe fondul istovirii ei, nu s-a putut recupera suficient. După un drum dificil de două săptămâni, spitalul a fost mutat la Iași, unde boala surorii de caritate s-a agravat. A murit la 21 ianuarie 1917 și a fost înmormântată la Cimitirul Eternitatea din Iași.
“Dacă societatea românească, azi, nu trăiește în primul rând o criza politică sau economică, ci o criză de sens, asta vine din faptul că nu știm să ne cultivăm așa cum trebuie eroii și de aceea, în legatură cu istoria recentă, nu ne asumăm reperele morale pe care le înfățișează aceste biografii. Printre ele sunt zeci de femei care au luptat în rezistența anticomunistă, sunt femei care sunt eroine ale războaielor mondiale, sunt femei care au fost dechizătoare de drumuri în domenii dintre cele mai diverse, de la pilotaj la știință. Printre acestea este și Elena Cancicov, care și-a dus viața cu discreție, care și-a pus viața în slujba celorlalți și a cărei moarte este exemplară prin dăruirea ei și prin faptul că, până în ultima zi, ea a luptat pentru ceilalti, singurul ei regret, atunci când s-a stins, fiind acela ca nu mai poate fi să fie de folos. Acesta este și motivul pentru care socotesc că cel mai frumos mod în care putem omagia femeia română este să omagiem eroinele pe care româncele le-au dat.”
Varujan Vosganian., la lansarea cărții “Eroina Elena Cancicov si genealogia neamului sau” scrisă de doamna profesor Elena Ungureanu
Amorul oltenesc al Zeiței de la Montreal
Nadia Elena Comăneci (după numele întreg) a dat peste cap notarea în gimnastică după ce a obligat arbitrii Olimpiadei din 1976 să inventeze nota 10 pentru ea. Adică perfecțiunea! A câștigat cinci medalii olimpice de aur, fiind considerată una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile. A început drumul spre celebritate sub mâna (uneori aspră inclusiv în lovituri!) a lui Béla Károlyi și a soției acestuia, Márta Károlyi. Cei doi care au emigrat în Statele Unite, unde pur și simplu au inventat acest sport, chiar dacă le-au fost reproșate metodele dure de antrenament și comportamentul abuziv față de gimnaste. Dar să revenim la Nadia. După retragere a fost (im)pusă în tot felul de funcții onorifice, dar celebritatea și grația femeii ce a devenit au stârnit interesul bărbaților. Se spune neconfirmat că prin anii 80, Nadia ar fi avut o relație cu Nicu Ceauşescu, dar şi cu de Ştefan Bănică junior. Dar singura probă despre o relație sentimentală este legată de un fotbalist celebru, de la Craiova Maxima. ”Zeița de la Montreal” a fost fotografiată pe 16 martie 1983 în vestiarul echipei de fotbal din Craiova. Fotografia a fost realizată după ce formația din Bănie a învins-o pe Kaiserslautern, cu 1-0, rezultat în urma căruia s-a calificat în semifinalele Cupei UEFA. Dar șoc și groază pentru regimul Ceaușescu – în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989 Nadia a trecut ilegal granița spre Ungaria și a cerut azil politic în SUA. În 1994, s-a logodit cu gimnastul american Bart Conner și s-a întors în țară pentru prima dată de la plecare, iar în 1996 s-au căsătorit în România. Comăneci și Conner s-au căsătorit în România în luna aprilie a anului 1996.
”La momentul respectiv au venit personalități. Iar Nadia, pentru România, a fost și va rămâne un simbol. Plus faptul că, atunci, ea îl plăcea pe Geolgău, iar Gheorghiţă Geolgău o plăcea pe ea. Și Partidul Comunist se gândea, la acel moment, și la o eventuală căsătorie. Cam așa au stat lucrurile.”
Aurel Țicleanu, fost fotbalist la Universitatea Craiova
Furtuna Olga din Oituz față în față cu Regina
Olga Maria Tudorache a venit fericit pe lume la 11 octombrie 1929, în Oituz, fiica pilotului Eusebiu Tudorache, mort la 33 de ani într-un accident de aviație. A copilărit în casa parohială a bisericii din Oituz, construită de bunicul său, preotul comunei. Sute și sute de roluri în teatru, film și televiziune i-au confirmat talentul impetuos și, în același timp, delicat. Forța emanată doar dintr-o privire era mereu îmblânzită de nuanțarea silabei rostită întru emoție. Iar rostul la fel de mare al Doamnei Olga a fost cel de dascăl, descoperind, modelând și ridicând talentul adevărat. Viața personală nu a fost foarte fericită, căsătoria cu actorul Cristea Avram (frumușelul din filmul ”Toate pânzele sus!”) sfârșindu-se odată cu fuga acestuia în America pe vremea comuniștilor.
“Din Oituz am plecat la un an. Tatăl meu era pilot și a murit într-un accident de avion. Are mormântul în Cimitirul Eroilor din Primul Război Mondial. La patru ani, am primit-o, cu flori, pe Regina Maria, chiar acolo, la intrarea cimitirului în care e tatăl meu. Tata a plecat cu flotila la Cluj, apoi la Buzău, iar, în cele din urmă, la Iași. Avea 35 de ani când a murit, iar mama a rămas văduvă la 33 de ani. Draga mea mamă a trăit până la 91 de ani”.
Olga Tudorache
Mihaela Melinte își apără demn statutul de campioană
Nu mai e mult, pe 27 martie, până când Mihaela Melinte va mai avea ceva de sărbătorit. Antrenându-se de la de 11 ani, a fost multiplă campioană națională, deținătoare a recordului național, campioană mondială din 1998 și europeană din 1998. Are opt recorduri mondiale între 1994-1999. Este cel mai de succes antrenor de atletism în ultimii ani, pregătind-o pe Bianca Ghelber, campioana europeană din 2022 la aruncarea ciocanului. În fabuloasa carieră, Meli a primit prea multe lovituri de… ciocan, iar acest adevărat ”cruciat” al sportului băcăuan care este Dan Sion le-a sintetizat perfect după ce această mare antrenoare a fost lipsită de onorurile olimpice: ” În 2000 i s-a făcut o nedreptate mare cât stadionul din Sydney. A fost scoasă din concurs chiar de pe stadion, cu doar câteva minute înainte de începerea probei de aruncare a ciocanului. Totul, pentru un presupus caz de dopaj. Astfel, în loc să câștige o medalie olimpică, campioana lumii la aruncarea ciocanului de la acea vreme, Mihaela Melinte s-a ales cu o via crucis care i-a compromis cariera. Chiar dacă ulterior s-a demonstrat că laboratorul care prelucrase probele de urină ale lui „Meli” era unul cu mari probleme, nimic nu a mai fost ca înainte pentru atleta băcăuană. În 2021, Mihaela Melinte are parte de o nouă nedreptate. Tot în cheie olimpică, însă de data aceasta, ca antrenoare. Deși are doi sportivi calificați la Jocurile Olimpice ce vor începe luna aceasta, la Tokyo (aruncătoarea de ciocan Bianca Ghelber și sulițașul Alexandru Novac), „Meli” nu-i va putea însoți pe aceștia la concursurile din Japonia. COSR nu a inclus-o pe antrenoarea de la SCM Bacău în delegația pentru Tokyo. Bine că a fost loc pentru zeci de oficiali!” Dar, orice ar fi, Mihaela Melinte Trebuie ținută și susținută în Bacău, altfel va face performanță oriunde altundeva!
„Este o mare bucurie să fii recompensat cu o asemenea distincție; te face să simți că toate sacrificiile, toate eforturile și toată munca nu s-au dovedit în zadar. Mă obișnuisem să fiu aleasă antrenoarea anului în atletismul românesc pentru că asta s-a întâmplat și în 2021 și în 2022, dar să primești titlul de cea mai bună antrenoare din întreg sportul românesc este cu adevărat ceva wow! Sper să nu fie și ultima dată când cuceresc acest trofeu.”
Mihaela Melinte, pentru „Deșteptarea”
Gabriela Firea are rău de înălțime, dar nu în politică
Gabriela (Vrânceanu) Firea este, fără îndoială, modelul succesului public provenit din Bacău. Jurnalist cu impact și audiență, politician confirmat prin reușite măcar electorale, a pornit dintr-o familie modestă de pe strada Letea, fiind al doilea dintre cei patru copii ai familiei Vrânceanu. Mama, Veronica, era vânzătoare și tatăl muncitor necalificat, pe șantier. Cel mai probabil, anii de liceu de la IRAV – Liceul Industrial 1 (actualul Liceu ”Henri Coandă”) i-au pus bazele viitoarei cariere, iar șansa poartă numele profesorului Gheorghe Iorga. Dascălul a avut încredere în ambițioasa și mintoasa Gabriela, pe care a ajutat-o inclusiv prin meditații gratuite pentru a intra la facultate. Iar actualul ministru al Familiei și Egalității de Șanse în guvernul Nicolae Ciucă se pare că nu a uitat mâna întinsă dezinteresat și mai ține legătura cu fostul profesor, chiar dacă a fost purtătoare de cuvânt și secretar de stat, șefă a Departamentului pentru Comunicare din cadrul Guvernului Mugur Isărescu, senator de două ori și acum ministru. După decesul primului soț, Firea s-a recăsătorit în 2010 cu Florin Pandele, primarul comunei Voluntari din Ilfov, cu care are doi copii.
”Am invitat-o să vizităm catedrala din Voluntari, mi-a spus că are rău de înălţime. Până la urmă a venit. Pe catedrală mi-a spus că s-a întâmplat ceva cu ea. Am ţinut-o de mână şi i-am dat curaj. În acel moment s-a deschis o mică portiţă în relaţia noastră. Apoi am început să-i trimit mai multe sms-uri. Iniţial nu mi-a răspuns la ele, dar am fost insistent.”
Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea și primarul comunei Voluntari
