20 aprilie 2024
ActualitateAmintiri neprețuite pentru viitor. Schimb de generații la Școala de Dans Adamas Buhuși

Amintiri neprețuite pentru viitor. Schimb de generații la Școala de Dans Adamas Buhuși

Viața e compusă din episoade iar acest lucru se răsfrânge în orice domeniu de activitate. Acestui principiu s-a supus în aceste zile și Școala de Dans Adamas din Buhuși.

În urmă cu câțiva ani, mai mulți copii pășeau sfioși pragul Școlii de Dans Adams din Buhuși, pe vremea aceea nou înființată. Cu o pregătire conformă și exemplară, micuții sportivi au început să aibă rezultate. La început timide, dar care dădeau speranță.

Îmi aduc și acum aminte de prima „reprezentație” pe care am făcut-o pe repede înainte, în parcul din Buhuși cu ocazia Zilelor Orașului, pe un 15 septembrie. Erau opt prichindei care au făcut o coregrafie improvizată de vals vienez în formație. Le-a ieșit chiar foarte bine, chiar dacă nu aveau nici două luni de dans. Lucrurile au evoluat, numărul copiilor practicanți de dans a sporit la Buhuși iar buna lor pregătire a început să se vadă din ce în ce mai bine în rezultatele obținute în concursuri și festivaluri. Un alt moment reprezentativ a fost atunci când formația botezată DanceSport Dreams a reușit să câștige un festival la Ateneu și a trebuit să danseze în Gală. Când le-am spus copiilor că trebuie să vină și a doua zi, să danseze în Gală, s-au „prins” că sunt marii câștigători iar pe unii i-au năpădit plânsul. Nu pot să o uit pe Amalia, o fetiță blondă pe atunci, cu ochii în lacrimi și repeta întruna „Doamne! E cea mai fericită zi din viața mea!”. Au câștigat și un premiu de 200 de lei pe care l-au împărțit între ei, până la ultimul bănuț, după care au sărbătorit împreună la o pizza. Au fost momente incredibile iar cu trecerea timpului deslușeau din ce în ce mai bine tainele dansului. Iar asta se vedea pe scenă sau pe ringul de dans, acolo evoluția le era răsplătită. Locul I la categoria lor de vârstă la Bacau Dance Open, locul I la Festivalul Național de la Piatra Neamț, locul I la Iași și mă opresc din lipsă de spațiu. Dar nu mă pot opri să povestesc cum a fost la primul „internațional” de la Varna, Bulgaria. Cei de acolo nici nu știau să pronunțe numele orașului din care acești copii au venit la concurs. Buhusi, ci accentul pe „si”. Așa pronunțau. Dar după evoluția lor au spus corect Buhuși. Și i-am văzut foarte mândri, urcând cu tricolorul pe brațe pe podium scandând „România! România!” Vă dați seama ce era în sufletul lor? Nu mai vorebesc de părinții care i-au însoțit… Și a urmat o a doua ediție a internaționalului. De această dată la Burgas. Anul trecut. Concurența, care cu un an în urmă nu-i luau în seamă, au cam băgat-o pe mânecă. Cu toate că am deplasat doar patru fete pentru această deplasare… Și DanceSport Drems a intrat în scenă, au evoluat impecabil, le-au spulberat șansele contracandidaților și fetele s-au încoronat din nou regine în Bulgaria. A fost fabulos. Între timp, din cauza pandemiei, lucrurile nu au fost tocmai pe roze. Din punct de vedere competițional. Chiar și așa s-a muncit la sală. Și cu mască și fără mască. Au mai fost și competiți online…. Iar timpul s-a scurs. Nici nu mai știu cum, iar copii au crescut. Mari. Fetițele de altă dată sunt acum niște domnișoare jos pălăria. Frumoase, decente, cu bun simț. Și deștepte! Anul trecut am zis la toată lumea că cea mai mică medie cu care a încheiat una dintre ele școala a fost 9,75. Să mai spun de fetele de 10? Cât despre băieți… Bărbați, ce mai? Chiar și micuțul Alex e cât mine acum. Și e în clasa a VII-a. David e la Seminarul din Roman iar Andrei intră în focul examenelor de evaluare, după ce toată lumea a aflat că a avut cea mai mare notă la „simulare” din oraș. Fetele… Păi fetele trec în clasa a XII-a și se pregătesc de „medicină”. De ce am scris toate astea? Pentru că zilele trecute mi-au făcut o surpriză. După ce mi-au anulat toate orele din ziua respectivă, fără știrea mea, s-au adunat cu toții să ne…nici nu știu cum să îi spun. M-au întîmpinat cu confeti, mi-au pregătit un filmuleț din poze cu evoluția lor, cu muzică cu mesaj… Da! A venit momentul să renunțe la dans. Viitorul le bate la ușă iar ele trebuie să se pregătească. Evident că nu sunt supărat. Sunt fericit pentru ele și pentru ei. Sunt niște tineri minunați și nu am nici cea mai mică îndoială că nu vor reuși ceea ce și-au propus în viață. Doar au făcut dansuri cu mine… Se schimbă generațiile… Iar în încheiere, vă transmit gândurile lor din film…E despre dans…



„Dansul pentru mine este un mod de a trăi și m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt ca persoană. Am creat multe amintiri frumoase și sunt recunoscătoare pentru toți oamenii pe care i-am cunoscut.” Fabiana Cojocaru

„Deși mi-a plăcut mereu, nu am crezut niciodată că o să ajung atât de departe cu dansul. Nu am crezut că pot cunoaște prin intermediul său oameni pe care să îi consider ca o a doua familie. Dar totuși am făcut-o și o să fiu mereu recunoscătoare pentru experiențele pe care le-am avut alături de DanceSport Dreams.” Ioana Găucan

„Dansul a reprezentat cea mai frumoasă parte din viața mea. Am întâlnit mulți oameni care au avut un impact pozitiv asupra mea. Nu regret nici o secundă decizia pe care am luat-o acum patru ani. Sper ca această despărțire să nu ne răcească prieteniile.” Giorgia Cojocaru

„Dansul a fost și este o mare parte din viața mea, acesta m-a ajutat să îmi exprim emoțiile și să leg prietenii lungi și sincere. Dar nimic din toate acestea nu ar fi putut fi realizate fără cel mai bun profesor și prieten.” Ilinca Frigură

„Pentru mine dansul a însemnat foarte mult. Trei ani din viața mea mi i-am dedicat dansului, trup și suflet. A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea, în care am cunoscut persoane minunate cu care am trăit experiențe de neuitat.” Rebecca Damian

„Pentru mine dansul este o modalitate de a mă relaxa și de a elimina energiile negative. Chiar dacă am renunțat la cursuri, dansul ăntotdeauna va rămâne pasiunea vieții mele.” Rebeka Dornescu

„Dansul pentru mine a fost singurul mod prin care îmi exprimam sentimentele fără să spun niciun cuvânt.” Andreea Filimon

„Pentru mine dansul înseamnă artă, exprimare, alinare. Este modul prin care mă pot exprima liber și ceea ce îmi aduce zâmbetul pe buze de fiecare dată când nu mă simt bine. Este arta de a simți și a trăi.” Aida Zmău

„Dansul a fost pentru mine mai mult decât un sport sau un hobby, a fost parte din mine și încă este. E o trăire foarte frumoasă care merită experientată măcar o dată în viață.” Ruxandra Boboc

„Dansul a fost pentru mine cea mai mare pasiune pe care am avut-o. Am legat multe prietenii și amintiri pe care nu le voi uita.” David Dumitru

„Pentru mine dansul înseamnă ceva mai mult decât un singur sport pe care îl practic. Pentru mine dansul înseamnă o eliberare a emoțiilor.” Andrei Pușcalău

„Dansul este și va rămâne pasiunea mea cea mai plăcută, găsind în această modalitate de relaxare și autocunoaștere.” Amalia Furtună

„Pentru mine dansul este un sport pe care l-am făcut cu plăcere și care cred că m-a dezvoltat.” Alex Negoiță

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri