Unui redactor de “pe cultura” niciodata nu-i ajunge spatiul tipografic, mereu este in lupta cu “seful de editie”: – am 30 de quadrati despre expozitia lui…, nu, e mult, – am 20 de quadrati despre artistul… iti ajung 20! In ultimii ani, insa, m-am bucurat de intelegere, de mai mult spatiu, iar eu am incercat sa-l folosesc eficient, spre folosul cititorului.
In urma documentarii celor trei materiale cu titlul generic “Iubire si dincolo de moarte”, mi-au mai ramas câteva informatii, amintiri, inedite, scrisori nepublicate. Inainte de trece efectiv la subiect, ma simt obligat sa fac o marturisire.
Ideea am preluat-o din zbor de la prietenul meu, scriitorul Viorel Savin: “Scrie batrâne, de ce nu scrii despre Legendele Bacaului, despre cele trei femei puternice care au stat alaturi de si mai puternicii si talentatii lor soti? Poate ar interesa pe cineva. Acum nu trebuie sa-ti faci inutile iluzii, dar…incearca”. Si am incercat.
Astazi, va ofer asemenea “amintiri”, sub genericul din titlu, adunate cu subtitlul DESPRE…cele trei “legende” ale Bacaului. Este ceea ce numeste, in limbajul specific, o munca de “arheologie culturala”. Multumesc, in special, doamnei Eugenia Antonescu pentru amabilitate si bunavointa daruite mie si ziarului, prietenilor si colaboratorilor de la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” si nu in ultimul rând, maestrului Viorel Savin, care isi duce crucea pâna la capat, indeplinind ce si-a pus in gând: reabilitarea si aducerea in contemporaneitate a pictorului Nicu Enea, publicând zilele acestea, prima carte – Nicu Enea (Viata alcatuita din scrisori, articole si poze, Editura Ateneul Scriitorilor), pe masa de lucru fiind si un album monografic, cu creatiile marelui pictor bacauan. Dar, cum imi spunea, a intrat “in criza”… de bani si “iti spun drept, draga Gelu, am nevoie de câteva usi deschise si de tot atâtia oameni dispusi sa vina alaturi de mine”. Sunt convins ca, pentru o asemenea intreprindere, le va gasi, ii va gasi.
Eugenia Antonescu despre Elvira Enea
Nu stiu cum se face dar am avut fericita posibilitatea sa cunosc si sa fiu contemporana cu doua doamne puternice din cultura si istoria Românie, a celei de doua jumatati a secolului al XX-lea, Agatha Bacovia si Elvira Enea, pe care le-am cunoscut foarte bine, Elvira devenindu-mi chiar prietena. Ce ne uneste pe toate trei? Pe lânga dragostea care ne-au unit, toate au aceeasi meserie pe care au avut-o si sotii lor, carora le-am fost credincioase si apropiate, sprijinindu-i atât în timpul vietii, continuând postum sa le pastram memoria prin organizarea de manifestari asemanatoare: comemorari, evocari, expozitii, simpozioane, sesiuni de comunicari, volume si articole în presa, donatii, placi comemorative, statui, muzee si denumiri de strazi, care au primit numele lor, medalii comemorative etc.
În timp ce eu nu m-am simtit o sacrificata, lucrând umar la umar în profesie alaturi de Iulian (Iulian Antonescu, sotul Eugeniei – n.m), fiecare aplecându-ne pe un anumit profil de activitate, dar sprijinindu-ne reciproc, Elvira Enea si-a sacrificat întreaga viata pentru Nicu Enea si creatia lui. Consider ca draga de ea, în felul acesta a renuntat la cariera de pictorita manifestându-si întreaga dragoste pentru sotul ei.
L-a sprijinit neconditionat facând atât în timpul vietii cât si postum mari sacrificii, reusind ca de exemplu, din putina pensie pe care o avea, sa achizitioneze lucrari de ale sotului pentru a-i întregi opera, integrând-o într-o colectie personala pe care a donat-o statului.Tot un sacrificiu a facut si atunci când, dupa moartea sotului, si-a daruit tot timpul ca, împreuna cu mine, sa organizam casa – muzeu Nicu Enea si diferite expozitii de pictura si desen organizate la sediu sau în multe localitati din tara. Despre alte dovezi de dragoste si devotament inteleg ca ati scris si dumneavoastra intr-o editie a ziarului Desteptarea (editia din 30 ianuarie 2015 – n.a)
Eugenia Antonescu despre Agatha Bacovia
Si pe Agatha Bacovia am cunoscut-o, participând la achizitionarea diferitelor obiecte necesare Casei Memoriale “George Bacovia” din Bacau, cât si la organizarea efectiva a interioarelor, la ca am contribuit cu multa dragoste si pretuire. În paralel cu deschiderea casei muzeu, s-a dezvelit si statuia lui, realizata de sculptorul Constantin Popovici, pentru care ne-am consultat permanent cu Agatha. La spectacolul inaugural, desfasurat tot atunci (1971- n.m), dedicat marelui poet, am invitat si doi distinsi balerini: Magdalena Popa si Amato Checiulescu, care au dat un farmec deosebit scenei. Agatha era o persoana hotarâta si dispusa sa înfrunte toate vicisitudinile vremurilor – ca si Elvira Enea – pentru mentinerea în contemporaneitate a personalitatii sotului sau.
Agatha despre George Bacovia
Bacovia avea un tip aparte de vitalitate: o vitalitate cerebrala, in dauna celei biologice. Cu cât se topea trupul, se consolida rationalul. A dus viata pe care i-a cerut-o structura sa. Ai fi zis ca e indiferent la lumea din jur, dar nu era indiferent la nimic. Urmarea, chiar si in anii dinaintea sfârsitului, politica, presa; il interesau oamenii.
Nu-l intrebam ce scrie. Avea pudoarea scrisului. Isi nota intr-un carnet, pe genunchi, in secret. Pentru el poezia era un fel de oficiere intima; a lui si numai a lui. Pe cât era el de indiscret cu versurile mele, pe atât de discreta am fost eu cu ale lui. Ma intreb câteodata daca nu l-am suparat cu acest fel de a fi. (Constantin Calin, Cartile din ziar (I) INTERVIURILE, Editura Babel, 2013, pag. 604)
Elvira despre Nicu Enea
Memoriu
Subsemnata Enea Elvira pictor din Bacau, Str. Panait Mosoiu 61, în dorinta de a avea o judecata absolut dreapta asupra lucrarii sotului meu Nicolae Enea artist pictor, lucrare adusa de mine pentru expozitia anuala si intitulata: „Nunta taraneasca”, judecata pe care comisia sovietica ce este asteptata o poate da cel mai bine, întrucât aceasta compozitie de 3,57 m/1,69 a fost admisa de comisia artistica si respinsa în ultimul moment, de o comisie alcatuita din tovarasi si membri ai Comitetului Central al P. C. R.
Cer acest lucru din tot sufletul, gândindu-ma ca poate motivul ce a determinat pe Tovarasii membrii care nu sînt de specialitate, sa fie un amanunt care poate fi sters sau complectat, dupa cum tovarasii socot ca este mai nimerit, si poate au crezut ca nu se mai poate reveni cu o corectura la lucrare, sau poate tovarasii gasind acolo lucrari cari în majoritatea reprezinta aspecte de munca, li s-a parut ca acest subiect face o nota discordanta!
Dar sotul meu ducându-se în satul lui natal a asistat, a început compozitia impresionat în afara de subiectul în sine si de remarca facuta de criticul sovietic Nedo… (??) care la o expozitie oficiala a noastra ar fi spus – „dar bine, oamenii aici nu mai fac nimic altceva decât muncesc? Ei nu mai petrec, nu mai au si alta viata”
În acea expozitie erau numai scene de munca!
Sotul meu este fiu de taran mijlocas din Regiunea Bacau (satul Arini, comuna Magiresti – n.m.), ducându-se sa-si termine lucrarea la tara s-a îmbolnavit, reîntors la Bacau si agravându-i-se starea întriatât ca nu se mai putea misca din pricina unei nevralgii a nervilor sciatici, si-a facut infiltratii cu novocaina ca sa se poata da jos din pat ca sa-si termine lucrarea. (…)
Nimeni în afara de tovarasa de viata, a unui artist, nu poate sti cu cât de mari sacrificii se poate înfaptui o opera de arta, de aceea trebueste bine înteleasa înainte de a fi înlaturata, pentru ca un simplu verdict poate distruge nu numai opera dar si tot elanul si puterea de munca a unui artist când tineretea l-a parasit!
De aceea va rog, si pentru ca lucrarea a fost primita de comisiile artistice, sa fie aratata si comisiei sovietice ce este asteptata, si parerea acestei comisii sa fie hotarâtoare.
Traiasca lupta pentru pace!
Elvira Enea pictor
Str. Panait Mosoiu Nr.61
Bacau, 1953
(Memoriul, publicat pentru prima data in presa locala, face parte din cartea scriitorului Viorel Savin, amintita la inceput, fiind adresata “forurilor culturale” din acea vreme, o interventie disperata in favoarea sotului ei, pentru a elimina o nedreptate, chiar cu riscul unui compromis.)
