20 aprilie 2024
ActualitateAmfitrionul Galei FSC va fi Andra Soceanu

Amfitrionul Galei FSC va fi Andra Soceanu

La ediția din acest an, amfitrion al Galei Premiilor Comunității Băcăuane, eveniment caritabil organizat de FSC, va fi Andra Soceanu, prezentator TVR.

“Am primit cu mare plăcere invitația de a prezenta un eveniment de un asemenea calibru. Are deja tradiție, și-a câștigat un binemeritat prestigiu, dar peste toate are un scop nobil: sprijinirea unor categorii defavorizate. Mă bucur enorm să pot da și eu o mână de ajutor în acest exercițiu de solidaritate, ca intermediar între cei ce pot oferi și cei care au mare nevoie să primească.

Cred că trebuie să ne implicăm cu toții, cum putem, pentru a ne ajuta semenii aflați în suferință. E o datorie de suflet pentru fiecare dintre noi. Mi-aș dori să fim cât mai mulți și cât mai deschiși către ceilalți, pentru că solidaritatea este cheia reușitei noastre”, a declarat Andra Soceanu.



Simona Halep și-a donat echipamentul

Ionuț Chiriță, coordonator PR&fundraising, mai are o veste bună: „Echipamentul Simonei Halep de la FedCup, Cluj-Napoca, 2018, a fost donat pentru a susține Gala Premiilor Comunității Băcăuane! Mulțumim Simona, mulțumim Dedeman!”

Nu e prima oară când marea sportivă sprijină proiectele FSC: în 2016, Simona Halep și-a donat racheta pentru a fi vândută la licitație.

Gala va avea loc pe 17 mai, în Pavilionul „Levisticum”, și va cuprinde momente artistice, dar și clipe pline de emoție, anume cele în care vor fi premiate organizațiile, companiile și persoanele care au reușit să schimbe în bine viața comunității, în 2017, prin activitatea lor.

Deviza acestei ediții – „Hai să dăm mână cu mână” – invită la solidaritate și implicare. Fondurile obținute în seara Galei din sponsorizări și vânzarea obiectelor la licitație vor merge către programele sociale destinate copiilor defavorizați și bătrânilor singuri din zonele sărace ale județului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri