29 martie 2024
ActualitateAmenzi de peste o jumătate de milion de lei, pentru încălcarea legislației...

Amenzi de peste o jumătate de milion de lei, pentru încălcarea legislației muncii

Pe parcursul lunii trecute, nu mai puțin de 37 angajatori dintre cei 213 verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău au fost depistați că nu respectau legislația muncii. În consecință, cei 37 agenți economici au fost sancționați contravențional, valoarea totală a amenzilor suportate de ei ridicându-se la 521.500 lei.

Dintre cei 213 angajatori luați în vizor, 151, la care lucrau 6.542 salariați, au fost verificați în ceea ce privește aplicarea reglementărilor privind relațiile de muncă, reglementări care fac parte din legislația menționată mai sus. În urma acestei acțiuni, 20 de angajatori au suportat amenzi, valoarea acestora ajungând la 404.500 lei, iar alți 9 au primit avertisment.

Așadar, aproximativ 80 la sută din valoarea totală a amenzilor din septembrie o reprezintă cele date pentru abateri de la actele normative referitoare la relațiile de muncă. În același context, menționăm că dintre cei 20 angajatori amendați, 12 au fost surprinși că practicau munca ”la negru”.



La ei au fost identificate 19 persoane care lucrau fără forme legale. Dintre cei 12 agenți economici, 10 au fost sancționați pentru neîncheierea contractelor individuale de muncă în formă scrisă, iar alți 2, pentru netransmiterea acestor documente în Registrul general de evidență a salariaților (REVISAL).

Amenzile dispuse pentru muncă nedeclarată au însumat 380.000 lei, ceea ce reprezintă peste 70 la sută din totalul sancțiunilor contravenționale. Alți 8 agenți economici au fost amendați pentru nerespectarea prevederilor legislației privind munca suplimentară și de noapte, repausul săptămânal și Registrul general de evidență a salariaților, în format electronic.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri