26 aprilie 2024
ActualitateAmeninţări şi acte de violenţă la adresa unui agent de penitenciare, după...

Ameninţări şi acte de violenţă la adresa unui agent de penitenciare, după o revoltă a deţinuţilor

În urmă cu un an, un tânăr din comuna Răcăciuni (Bacău) a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni (Dâmboviţa), pentru ultraj, dosar în care parte vătămată a fost un agent din Penitenciarul Mărgineni.

B.I.B. (25 de ani) este în prezent arestat în altă cauză în Penitenciarul Mărgineni, din Dâmboviţa. Altercaţia dintre băcăuan şi agentul de penitenciar a avut loc în vara lui 2016, la scurt timp după ce deţinuţii dintr-o cameră de deţinere au coalizat cu deţinuţi de la alte penitenciare din ţară şi au început să protesteze zgomotos.

“După ce au avut loc unele activităţi de negociere pentru ca protestul să înceteze, inculpatul a început să fie recalcitrant şi să instige la revoltă, motivând că unii dintre prietenii săi cazaţi în secţia E4 a penitenciarului ar fi fost bătuţi de mascaţi. La data de 14.07.2016, în jurul orei 00.07, inculpatul B.I.B. a luat o oglindă din baia camerei de deţinere, a spart-o de gratia de la uşa camerei de deţinere, iar cu un ciob a aruncat către agentul supraveghetor T.G. care încerca să negocieze cu inculpatul întrucât era recalcitrant şi instiga la revoltă.



Ciobul nu l-a lovit întrucât s-a ferit, însă în aceleaşi împrejurări inculpatul l-a ameninţat pe agentul de penitenciare T.G. cu acte de violenţă şi cu moartea. (…)

Inculpatul era recalcitrant şi instiga la revoltă, la un moment dat rupând şi ţeava de la duş cu care a încercat să spargă lacătul de la gratia uşii pentru a permite deţinuţilor din cameră să iasă pe holul secţiei de deţinere”, se arată în rechizitoriu.

Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Moreni, iar în faţa instanţei, inculpatul a recunoscut faptele. În aceeaşi şedinţă, s-a consemnat că agentul supraveghetor nu cere despăgubiri. Pentru că fapta băcăuanului a fost săvârşită după ce a fost eliberat condiţionat din executarea unei alte pedepse, de 4 ani şi 8 luni, aplicată de Tribunalul Iaşi, se va considera că există stare de recidivă.

De altfel, tânărul este cunoscut cu multiple condamnări. Pentru infracţiunea de ultraj, instanţa a stabilit o pedeapsă de 1 an închisoare, însă, după contopirea pedepselor mai vechi, băcăuanul va avea de executat 1 an, 5 luni şi 10 zile închisoare.

Sentinţa poate fi contestată.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri