⦁ Darwin mi-a sedus adolescența cu informațiile sale despre cele mai vechi specii de animale din lume aflate în insulele Galapagos.
⦁ ,,Omul este un animal politic”, zice Aristotel. (Deși, la rigoare, ar trebui să traducem animal social.)
În 1990 am sperat că vom scăpa de Galapagosul mioritic populat de activiști de partid, securiști, turnători. Speram într-o splendidă conservare a Galapagosului adorat de Darwin și într-o dispariție a Galapagosului mioritic terorizat de o specie de animale (politice?) sinistre gen Dej, Ceaușescu, Dulea, Suzana Gâdea, Postelnicu-Întunericitul etc. N-a fost să fie. Cameleonizându-se diavolește, fardat la vedere, vechiul/ ticălosul nostru Galapagos s-a transformat într-o lume a pretinselor animale politice (mă rog, sociale) care perorează la tribuna demagogiei, în numele libertății. Activiștii de partid au luat chip de Mesia ai democrației, securiștii au devenit cei mai vajnici apărători ai drepturilor omului, turnătorii au început să zâmbească aidoma fraților de cruce. De-a toarta cu alte jivine analfabete, s-au transformat în japcomiliardari, transformând România într-un Galapagos al supraviețuirii disperate.
Grav, grav, grav este faptul că și tinerele animale politice (mă rog, sociale cu mofturi de status cu ștaif), școlite cu speranță, în vremuri post-comuniste, nu fac altceva decât să perfecționeze șacalismul vechiului Galapagos dâmbovițean. Tineri care culegeau aplauze prin licee și facultăți au devenit animale politice devoratoare de democrație, de lege, adoratoare de demagogie cu scârț. Zvârcolirile din aceste zile ale otrăvitei/ coruptei clase politice îmi spun că am ratat șansa ivirii unui Galapagos mioritic locuit de animale politice decente.
Copiii și nepoții noștri, urmașii acestora, ne vor așeza la zidul posterității din cauză că am ratat șansa de a-i scăpa de ciuma acestui New-Galapagos politic? Dacă da, merităm acest zid.
