6 mai 2024
ActualitateAm dovedit că se poate! „Deputatul Floroiu e cu fapta, alţii cu vorba”

Am dovedit că se poate! „Deputatul Floroiu e cu fapta, alţii cu vorba”

-Domnule deputat, cum a fost primul mandat ca deputat?

-Pentru România, unul foarte bun în primii trei ani, datorită măsurilor foarte bune ale guvernelor PSD, aprobate de Parlament. De la mărirea pensiilor şi a salariilor medicilor şi profesorilor, la creşterea indemnizaţiilor pentru copii, a persoanelor cu dizabilităţi şi a însoţitorilor acestora, mărirea subvenţiilor agricole destinate producătorilor români, scutirea de impozite pentru tinerii deştepţi din IT sau a investitorilor la început de drum. Ca să nu mai vorbesc despre cele 101 taxe pe care fiecare român nu le-a mai plătit după deciziile Guvernului PSD.

 -Sunteţi recunoscut pentru legătura strânsă şi directă cu administraţiile locale din judeţ. Cum a reuşit parlamentarul Floroiu să păstreze această legătură în ultimii ani?



-Nu doar că am păstrat relaţiile cu primarii din întreg judeţul, dar ele au devenit şi mai puternice datorită implicării echipei PSD Bacău în rezolvarea problemelor ce ţin, mai ales, de birocraţie şi de atitudinea unor funcţionari din judeţ sau de la Bucureşti. Noi, deputații și senatorii PSD, am folosit toate mijloacele legale, de la declaraţii politice sau interpelări parlamentare, până la adrese oficiale către instituţii locale ori guvernamentale, pentru ca proiectele băcăuane să nu se blocheze din cauza unei hârtii. Cred că i-am ajutat pe mulţi primari să-şi ducă la bun sfârşit investiţiile, iar asta înseamnă o viaţă mai bună pentru mii şi mii de băcăuani.

 -Cea mai mare bucurie din ultimii patru ani?

-Că sute de tineri şomeri, şi nu numai tineri, locuitori ai comunelor din Estul judeţului lucrează acum pe şantierele de construcţii la drumuri, şcoli sau dispensare deschise de guvernările PSD prin PNDL – Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală, care a adus bani investiţii la ei acasă. Ei nu au plecat din ţară, nu mai cer bani de la Stat ca ajutor social, ci muncesc cinstit şi aduc dezvoltare locului unde trăiesc. Sunt zeci şi zeci de milioane de euro care vin în cea mai defavorizată zonă a judeţului.

 -Cea mai mare dezamăgire?

-Cea mai mare – că nu am reuşit să conving şi mai mulţi tineri să se întoarcă acasă, în comunele din Bacău, dar sunt pe cale să-i conving cu argumente! În ultimii patru ani, am adus condiţii şi mai bune pentru a trăi civilizat şi prosper acolo unde s-au născut băcăuanii. Sincer, mi-aş fi dorit mai mult, mult mai mult, pentru că ştiam atunci când am plecat în Parlament cât de mari sunt nevoile judeţului, şi mai ales ale zonei de Est. Am muncit în comisiile parlamentare pentru a face legi bune, dar, recunosc!, gândul meu a fost mereu acasă, la oamenii care au atâtea nevoi, de la drumuri, la apă şi canalizare, la şcoli, grădiniţe şi dispensare.

 -Adunate, sunt investiţii de multe zeci de milioane de euro în văile Berheciului şi Zeletinului sau pe Colinele Tutovei.

-De fapt, sunt sute de milioane de euro. Avem mulţi vrednici primari PSD, prietenii şi bunii mei colaboratori, care au adus fonduri de milioane de euro de la UE, cu proiecte guvernamentale sau europene gândite şi puse în fapt, care au atras fonduri în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi s-au chibzuit la nivel local, toate în favoarea bunăstării oamenilor. Însă ştiu că e în continuare nevoie de mulţi bani pentru a ridica o zonă minunată, cu potenţial agricol şi zootehnic bio, care poate aduce mâncare sănătoasă românilor. Guvernele PSD au ajutat cu subvenţii şi ajutoare directe fermierii băcăuani, iar eu, Ionel Floroiu, am vrut ca agricultorii noştri să aibă apă, canalizare şi drumuri pentru a câştiga din munca lor. La fel şi orice mic producător local din judeţ, care vrea să ajungă la piaţă cu zarzavatul, legumele, laptele, brânza sau carnea din gospodărie. Mai avem de muncă, mai ales că guvernarea Iohannis-PNL nu-i ajută nici pe marii, nici pe micii producători români şi preferă importurile şi lanţurile străine de magazine!

 PSD Bacău cu Autostrada Bacău–Braşov, trădătorii liberali supuşi la Iaşi

 -Centura Ocolitoare a Bacăului, începută de guvernele PSD, e pe cale să fie inaugurată de guvernarea PNL.Ce părere aveţi?

-În primul rând, sunt mândru că un băcăuan construieşte această lucrare istorică pentru Bacău, gândită şi realizată de echipa PSD Bacău. În al doilea rând, incompetentul Orban, care acum 12 ani se lăuda că a făcut-o, se pozează cu tupeu electoral lângă realizările noastre, ale celor care am crezut că băcăuanii merită.

 -Sunt controverse pe autostrada care leagă Moldova de Ardeal.

-Nu e nicio controversă, e doar bunul-simţ, aşa cum a spus şi Comisia Europeană. În timp ce eu şi colegii mei PSD Bacău aduceam argumente pentru autostrada care să ne lege direct de Braşov, liberalii băcăuani erau braţ la braţ cu cei din Iaşi pentru varianta Târgu-Mureş. Asta e trădare, dar de la politicieni slabi nu mă aştept la bărbăţie. Oamenii trebuie să ştie că Autostrada Bacău-Braşov este de două ori şi jumătate mai ieftină decât cea susţinută de liberalii ieşeni şi băcăuani, că nu distruge rezervaţii naturale, aşa cum s-ar întâmpla pe traseul imposibil propus de PNL, iar relieful e în favoarea soluţiei noastre.

 Deputatul Floroiu şi PSD vor ca băcăuanii să trăiască mai bine!

 -Staţi bine după alegerile locale în cele 25 de comune pe care le coordonaţi politic. Sunteţi mulţumit de rezultate?

-Băcăuanii să fie mulţumiţi, că nu contează dacă deputatul Floroiu sau PSD au procente! Da, sunt mândru pentru sutele de kilometri de drumuri asfaltate în zeci de sate, pentru reţelele de apă şi canalizare care aduc confort şi civilizaţie în gospodării, pentru şcoli şi grădiniţe moderne unde copiii învaţă, pentru dispensarele noi şi utilate în care băcăuanii îşi găsesc sănătatea. Dar se poate şi vreau mai mult!

 -Parlamentul şi, implicit, Guvernul decid ce, unde şi cum se investeşte. Cum credeţi că va fi situaţia după alegerile din decembrie?

-În primul rând, mi se pare criminal-politicianistă obsesia lui Iohannis şi a PNL de a organiza alegeri în timp ce mii de români sunt condamnaţi la COVID şi la suferinţă de o guvernare care nu e în stare să ofere siguranţă oamenilor. În al doilea rând, PSD Bacău a câştigat alegerile locale chiar şi în aceste condiţii, de aceea cred că realizările noastre din fiecare comună sau oraş ne vor confirma că am fost cinstiţi, eficienţi şi am muncit doar pentru băcăuani.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri