3 mai 2024
ContrasensAlte isprăvi de-ale lui Dionisie

Alte isprăvi de-ale lui Dionisie

* Vine Dionisie:
– Ba, îl mai știi pe polițaiul ăla cu care te-ai contrazis acu’ ceva vreme?
– Da, ce-i cu el?
– E în spital.
– A avut vreun accident?
– Nu, bă. A avut o idee. Să meargă toți de la secție să îngenuncheze în fața romilor și să-și ceară iertare, ca-n America.
– Și?!
– Și de aici discuții…

* Dionisie citește din Cartea Apocalipsei: “Și a făcut ca toți, mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta”. Pe urmă îmi zice: Știi, multă vreme s-a speculat că semnul acela prevestit în Apocalipsa lui Ioan ar fi cardul sau cip-ul implantat sub piele. Nu, bre, era vorba de mască. Că fără mască nu poți cumpără nimic în ziua de azi. Nu ai mască, nu intri în magazin, în benzinărie, în chioșcul de la colț. Și, vorba cuiva, fără mască nu poți nici intra în farmacie să-ți iei mască.

* Ducându-se vestea că Dionisie ar fi foarte înțelept și știe a explica problemele încurcate ale politicii, veni la el, să-i ceară sfatul, delegația unui important partid politic.
– Deci, am dori să știm cum să procedăm pentru că, iată, trebuie să dăm 2% din PIB pe armele americanilor și alți 2% pe contribuția la bugetul Uniunii Europene.
– Și de ce vă deranjează că trebuie să plătiți banii ăștia?, vru să știe Dionisie.
– Păi, armele alea sunt bune de aruncat la fier vechi iar cu bugetul UE era vorba că, până ne ridicăm și noi cât de cât la nivelul lor, plătim mai puțin și încasăm mai mult, ca să avem finanțare pentru dezvoltare.
Gândindu-se puțin, Dionisie zise:
– Când a fost întrebat de farisei dacă să plătească sau nu taxele cerute de romani, Isus a zis: “Dați Cezarului ce e al Cezarului”. Dar asta nu l-a împiedicat, mai apoi, să alunge cu biciul zarafii de la Templu…
Oamenii ceia se încruntară, nepricepând nimica.
– Cum, dară, trebuie să deslușim vorbele acestea?, întrebară ei.
Iară Dionisie îi lămuri:
– Purtați întâi luptele în care puteți învinge. După aceea, ori dușmanul se va speria și vă va propune pace, ori vestea victoriilor va aduce șuvoaie de luptători în tabăra voastră, sporindu-va șansele de izbândă…

* Vine Dionisie cu o moacă serioasă:
– Ba, știi ce trebuie să facă polițaii din SUA ca să oprească jafurile?
– Ce?
– Să pună imnul la difuzoarele mașinilor de poliție.
– Imnul SUA?
– Nu, bă, imnul României!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri