Vineri, 28 august, a avut loc ultima ședință din această lună a Consiliului Județean Bacău. Cu excepția punctului 14 de pe ordinea de zi, rezervat asocierii CJ cu municipiul Bacău în vederea construirii unui centru administrativ cultural multifuncțional, toate celelalte proiecte de hotărâri au primit votul majoritar necersar adoptării. Cele mai multe proiecte au fost în domeniile sportiv, cultural, dar și al infrastructurii.
Unul dintre proiectele cele mai importante pentru comunitatea județului a fost cel privitor la modificarea tarifului pentru colectarea și transportul deșeurilor reciclabile de la populație, operatori economici și instituții publice. Astfel, consilierii județeni au votat, în majoritate, în favoarea scăderii tarifelor pentru colectarea gunoiului reciclabil, ceea ce înseamnă că tariful aplicat acestor servicii urmează să scadă de la 2.654,82 lei/tonă, fară TVA, cât este în prezent, la 1.414,47 lei/tonă.
„Este vorba de o diminuare a acestui tarif cu 46 la sută. Decizia apare ca urmare a implicării tuturor primarilor, dar și a operatorului, de a aduce material reciclabil mai mult. Acesta este trendul și sper că acest efort îl vom duce mai departe, pentru că am aprobat, în ședința CJ de luna trecută, repartizarea, cu acceptul Ministerului Fondurilor Europene, a pubelelor rămase nefolosite, în special pentru material reciclabil, pentru fiecare gospodărie în parte”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău.
„Această reducere de tarif este doar pe perioada alertă sau pe perioada de campanie?, a fost întrebarea cu evidente tonuri ironice venită din partea grupului PNL din cadrul CJ. „Nu are legătură, nici cu una, nici cu alta. Un oraș mai curat însemnă o sortare mai selectivă a gunoiului, mai mult deșeu reciclabil, biodegradabil care poate fi valorificat, aducând niște venituri care se vor regăsi, până la urmă, și în tarif, iar, în perspectivă, poate să mai ducă o scădere”, a conchis Sorin Brașoveanu.
Sprijin financiar de la CJ pentru sport
La ședința CJ de vineri, aleșii județeni au votat în favoarea construirii unui teren de fotbal acoperit în Bacău. Edificiul va fi amplasat pe raza UAT Letea Veche. Costul se va ridica la circa 900.000 de lei, din care contribuția CJ este de aproximativ 800.000 de lei. „Va fi o bază sportivă acoperită, care respectă toate standardele internaționale, în care vor putea fi organizate diferite compertiții sportive”, a precizat Sorin Brașoveanu, președintele CJ.
Tot din domeniul sportului, au fost și alte două proiecte care au primit aviz favorabil din partea consilierilor județeni. Este vorba despre cel legat de finanțarea programului sportiv „Practicarea și dezvoltarea ciclismului juvenil”, organizat de către Club Sportiv Municipal Moinești. Astfel, se vor asigura bani pentru achiziționarea de materiale și mijloace de antrenament, echipament, achiziționarea de biciclete de spinning și accesorii, dar și pentru organizarea antrenamentelor și participarea copiilor la diverse competiții. Contribuția CJ va fi de 53.415 lei.
Celălalt proiect viza finanțarea celei de zecea ediții a „Cupei Românei la raliuri – Bacău Rally”, programată să aibă loc în perioada 14-15 noiembrie, în județ, pe raza localităților Bacău, Moineşti, Zemeș, Dărmănești -Valea Uzului. Județul Bacău va cofinanța cu 450.000 lei, din valoarea totală de 495.000 lei.













