16 mai 2024
OpiniiEditorialAlertă nu înseamnă panică

Alertă nu înseamnă panică

Nimic nu-i prea mult atunci când este vorba de protecţia populaţiei şi sănătatea ei, atunci când de graniţa ţării se apropie coronavirusul, care, în numai o lună s-a răspândit pe toate continentele, astfel că Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că este posibil să se înregistreze o pandemie. Şi, mă gândesc, că acolo sunt specialişti de înaltă clasă, care ştiu ce spun. Este pozitiv faptul că toate instituţiile statului s-au trezit şi încearcă să mişte lucrurile. În primul rând să informeze populaţia, luându-şi aliat, vând-nevrând, presa.

Este posibil să se facă şi greşeli, important este să le reparăm rapid. Sunt încă fisuri în tot acest blindaj mediatic şi operaţional, unii au înţeles corect ce trebuie să facă, alţii o mai lălăie, tot repetând că în România nu s-a înregistrat niciun caz de îmbolnăvire, de la preşedinte, premier, miniştri, şi nu ar trebui panicată populaţia. Să te speli pe mâini şi să porţi o mască, nu înseamnă că am panicat populaţia, se pleacă de la faptul că trebuie să fim, fiecare şi toţi laolaltă, responsabili, fie că eşti poliţist, medic, asistent, prefect sau instituţie de stat, părinţi şi, de ce nu, copii.

Da, în şcoli sunt multe pericole, colectivităţi compacte, grupuri sociale puţine şi o oarecare, trebuie spus, superficialitate. Comandamentele din fiecare localitate trebuie să fie mereu treze, atente, cu putere de decizie rapidă. Şi tot ele ar trebi să urgenteze, la toate nivelurile, aprovizionarea cu materiale sanitare, măştile fiind pe primul loc, care nu vin doar din China, ci şi din Turcia etc. Nu putem lăsa doar pe seama lanţurilor de farmacii, a depozitelor ori a unor persoane această problemă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri