Istoricii vor consemna, siderați, peste o sută de ani, maniera absolut ciudată în care românii și-au dat foc la valize, seninătatea cu care și-au distrus economia, rânjetul superior afișat când au decis că e mai bine pentru sufletele lor chinuite să lase toată avuția națională pe mâinile unor delegați ai unor țări străine.
Dar, mai ciudată li se va părea istoricilor din veacul viitor faptul că poporul care a locuit în acest spațiu nu doar că a făcut toate acestea, dar a și militat pentru îndepărtarea celor care îi atenționau că greșesc, care încercau să redobândească suveranitatea națiunii și care încercau să redea o cât de mică putere de cumpărare nativilor.
Că poporul aplauda când erau arestați sub motive bizare cei de mai sus și, mai mult, se arătau extrem de fericiți când politicienii indatorau țara și mai mult, luând credite cu dobânzi imense și cheltuind banii nu pe investiții, ci pe ajutoare date companiilor străine care nici măcar nu-și plăteau impozitele în țara noastră.
Dacă ar sta să deslușească mecanismele acestui comportament ciudat, istoricii viitorului ar putea observă misterioase conexiuni financiare între guvernele unor țări occidentale și anumiți oameni politici, lideri ai unor ONG-uri vocale, jurnaliști din presa națională și angajați ai unor instituții de stat.
Scormonind prin documente, istoricii ar putea observa și alte ciudățenii, de exemplu că țară cu bogat potențial agricol, România importa cantități imense de hrană. Sau că, având capacități imense de producție a energiei electrice, țara importa energie. Că, beneficiind de rezerve considerabile de gaz la Marea Neagră, România cumpăra gazul din țări care nu extrageau un metru cub de hidrocarburi.
“Așa ceva nu e posibil!”, ar exclama, probabil, vreun cercetător sau mai mulți. Dar așa ceva nu doar că e foarte posibil, dar s-a și întâmplat. Peste ani de zile când efectele acestei atitudini se vor observa cu ochiul liber, să nu cumva să mai dați vina pe politicieni. Au și ei partea lor de vină, dar decizia finală a aparținut poporului.
