Alegerea primarilor este, în opinia mea, o întrecere între mai mulţi competitori. Ca în sport, câştigă cel mai bun. Aşa ar fi normal. Toţi se aliniază la start, cu şanse egale. Nimeni nu se înscrie în competiţie pentru a pierde. În tribune, spectatorii îşi aleg favoriţii. Aplauzele le primeşte doar cel mai bun. Şi la alegeri sunt situaţii când învingătorul este stabilit la o foarte mică diferenţă de voturi, aşa cum se întâmplă şi în sport, când uneori se apelează la „fotografie”. Corect!
De ce unele partide se dau de ceasul morţii ca alegerea primarilor să se facă în două tururi? Din calcule pur politicianiste, care nu mai au nicio legătură cu întrecerea onestă, cinstită, bazată pe argumente, planuri, proiecte, notorietate, experienţă etc., aşa cum în sport contează antrenamentul, forţa, tehnica, rezistenţa, inteligenţa, experienţa competiţională.
Ce se întâmplă în turul II? Încep negocierile, atragerea de noi votanţi dintre cei pierdanţi în turul I, promisiuni de posturi, de avantaje, se fac presiuni, „argumente” care nu au nicio legătură cu democraţia, întrecerea, cu fair-play-ul. De regulă, cel care vine de pe locul II apelează la tot felul de artificii, deoarece votanţii celui dintâi rămân aceiaşi, cu puţine excepţii.
Se tot spune că un candidat aflat deja pe funcţie este în avantaj, afirmaţie subiectivă, obiectiv rămâne palmaresul. Cine îi opreşte pe cetăţeni să vină la vot? Să vină la vot, să se înregistreze o prezenţă de 90-95 la sută şi atunci, primarul ales dintr-un singur tur nu ar mai fi „nereprezentativ”.
Eu sunt pentru alegeri într-un singur tur, este cel adevărat şi dacă vreţi pot aduce în discuţie şi numărul de voturi obţinute, nici în turul II, câştigătorul nu ia mai mult de 25-35 la sută din cei prezenţi la vot. De ce? Pentru că, de obicei, prezenţa la vot în turul II este mai scăzută, cei cărora nu le-a ieşit favoritul, aleg să stea acasă, pentru a nu da votul „duşmanului”. Alegerea într-un singur tur este democratică şi constituţională.
