Dimineata alegerilor in satele din estul judetului este incetosata, pustie si tacuta. Ne intampina doar candidatii de pe garduri: cel rosu, cel galben si cel portocaliu. Singurii care au atrecut” Siretul. Ceilalti nu sunt cunoscuti nici macar ca numar, daramite pe nume! Alegatorii, numerosi pe liste, nu se grabesc spre sectiile de votare. Unii zabovesc in asternut, altii au pus inaintea votului slujba de la biserica.
De pe Valea Zeletinului, ceata se ridica greu. Prin valurile ei laptoase, ulitele si casele se vad parasite. De la an la an, tot mai multe acoperisuri cazute si pereti incovoiati dau semn ca batranii se duc, iar tinerii uita de casa parinteasca.a Doar firele de fum dau semn ca traiesc oameni in Secuieni, Izvoru Berheciului, Colonesti si mai departe. Firele de fum si antenele digitale. La Calini, comuna Izvoru Berheciului, in usa unei case mici, paraginite, sta Daniela Ghimici. Creste singura doi copii in conditii greu de imaginat. Traiesc toti din alocatii, fara ajutoare, fara energie electrica, fara pamant. Casuta veche, mostenire de la parinti si ravnita de toti fratii, mai are o rasuflare. Acolo invata Alexandra si Alexandru, la un bec slab alimentat prin mila unui vecin. “Mai muncim prin sat si adunam ce ne trebuie pentru iarna, marturiseste femeia. Speram sa ne descurcam mai bine dupa alegeri, sa primim si noi sprihjin. O sa merg la vot, dar trebuie sa ma mai gandesc. Poate dupa alegeri primesc si eu ce mi s-a promis: materiale de constructie”.
aAtat cerem: un trai mai bun”
Maria Vijiian merge grabita pe sosea. E o zi insemnata. Nepoatele ei vor vota pentru prima data si i-au cerut sfatul. Cand aude de politicieni se infurie pana la lacrimi. “Am muncit toata viata si acum abia ma descurc. De copiii mei e si mai rau. Nu au bani. Am o pensie de 400 de lei si mereu imi cer bani ca nu o scot la capat. Sa faca si pentru oameni ceva politicienii. Sa nu mai stea in parlament degeaba, 300 sau 3000 cati or fi!”. Neculai Breahna o asculta si intervine pasnic. “Pot sa ramana si toti parlamentarii, chiar daca-s cam multi, dar sa faca bine pentru noi. Atat cerem: un trai mai bun”. Barbatul nu se plange de bani. Are, impreuna cu sotia, un venit de peste 1000 de lei, din pensii. Daca le-ar aduce si pamantul ceva folos, ar fi fericiti. “E munca degeaba. Pun porumb, ni-l strica porcii salbatici. Nu sunt tractoare la tara, asta-i durerea. Lucram ca in copilaria noastra, cu plugul, calul sau vaca”.
aDar ce castigam noi?”
[ad#stire] Ioan Dudescu, din Buda, are alta durere: padurea. Mostenirea parintilor sai se rareste vazand cu ochii. “O taie ocolul. Treci cu masina acum printre copaci. De ce nu ne-au dat-o noua? Dam cate doua milioane pe o amarata de caruta de lemne. Sunt decis sa merg la vot, fiindca asa am fost crescuti, sa facem ce trebuie. Dar ce castigam noi?” Barbatul arata pamantul care a juns islaz. Sute de hectare sunt nelucrate. “Numai in campania electorala isi amintesc de agricultura. In rest, am ajuns sa avem hectare de pamant care se salbaticesc. Ei chiar nu vad incotro ne indreptam?”.
Doina Mincu
Alexandra Malachi
