ALDE s-a clasat pe a treia poziţie în preferinţele românilor în urma alegerilor locale parţiale

    Alegerile locale parţiale desfăşurate pe 11 iunie au confirmat că Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) reprezintă o forță pe scena politică din România și că românii au încredere în reprezentanţii ALDE şi în proiectele pe care aceştia le propun.

    În cele 49 de localităţi în care au avut loc alegeri locale parțiale, ALDE a avut candidați proprii în 19 localități și a câştigat cinci funcţii de primari: municipiul Moinești (județul Bacău), orașul Băicoi (județul Prahova), comuna Drăguțești (județul Gorj), comuna Șieu (județul Bistrița – Năsăud), comuna Almaș (județul Arad). Astfel, ALDE a obţinut ca vot politic 11,06% din numărul persoanelor care s-au prezentat la urne în cele 49 de localități. Acest rezultat a clasat ALDE pe cea de-a treia poziţie în preferinţele românilor.

    ALDE a demonstrat în urma acestor alegeri că este un partid puternic şi unit, în care fiecare membru depune eforturi pentru ca partidul să câștige. Ne-am prezentat în faţa românilor cu oameni capabili, profesionişti şi serioşi, care prin proiectele propuse au atras susţinerea cetăţenilor.



    Votul din 11 iunie ne oferă speranţa că ALDE se va consolida pe scena politică şi se va dezvolta.

    Departamentul de comunicare ALDE

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"