Planurile AJF Bacau, prezentate de Cristi Sava au fost reproduse de un desenator profesionist pe o plansa, alaturi de cele ale bulgarilor, olandezilor, polonezilor si germanilor

Forul condus de Cristian Sava a reprezentat România la workshop-ul “2 EU Sport Dialog” organizat de Ministerul Familiei, Copilului, Tineretului, Culturii si Sportului din Germania. Totodata, asociatia bacauana a achizitionat, din sponsorizari, un mini-van cu care va demara proiectul “AJF- Mobil” rezervat copiilor din judet

Un nou pas facut de Asociatia Judeteana de Fotbal Bacau in lumea buna. Saptamâna trecuta, forul condus de Cristi Sava a reprezentat România la workshop-ul “2 EU Sport Dialog” organizat la Kamen de Ministerul Familiei, Copilului, Tineretului, Culturii si Sportului din Germania impreuna Fundatia Sport For Europe. Tematica intâlnirii: “Structura cluburilor si asociatiilor sportive din Europa. Incotro ne indreptam?”.

Printre participanti, ministrul german Christina Kapman, vice-presedintele Federatiei Bulgare de Fotbal, Michail Kassabov, presedintele Federatiei Tineretului si Sportului din Germania, Walter Schneeloch, presedintele FLVW Gundolf Walaschewski si reprezentantul Federatiei Olandeze de Fotbal, Berend Rubingh.



Intr-o prezentare power-point, Cristi Sava a devoalat proiectele derulate de AJF Bacau in ultimii opt ani si proiectele de viitor, marea majoritate având ca centru de interes copiii din judet. “Inainte de a deveni adulti, copiii trebuie sa fie copii”, a fost sloganul, desprins din Jean Jacques Rousseau, care a insotit prezentarea AJF Bacau.

“Principalele noastre tinte in 2017 vizeaza demararea proiectului AJF Mobil si instalarea, in parteneriat cu FRF, UEFA si municipalitatea bacauana, a unei suprafate de joc sintetice la baza «Lucretiu Avram»”, a precizat Cristi Sava. Pentru punerea in practica a proiectului “AJF Mobil”, forul bacauan a achizitionat, saptamâna trecuta, din Germania, un mini-van Nissan, ale carui costuri au fost acoperite din sponsorizari de la Glencora si Urban Building si din banii rezultati din vânzarea fostei masini a asociatiei.

“Ideea acestui AJF-Mobil s-a nascut in 2013, având ca sursa de inspiratie DFB-Mobil, proiectul Federatiei Germane de Fotbal. Periodic, vom incarca mini-van-ul cu echipament sportiv complet si vom merge la scolile din judet, oferind copiilor posibilitatea de a juca fotbal in cadru organizat”, a subliniat Cristi Sava. “Botezul” AJF-Mobil-ului se va face in cadrul manifestarilor derulate sub titulatura “Bacau, oras european al sportului 2017”: “Anul viitor, in baza unui parteneriat cu Primaria, vom merge la toate scolile si gradinitele din municipiu, organizând zile dedicate fotbalului. Spre bucuria noastra, in luna ianuarie, Federatia Regionala de Fotbal din Westfalia, FLVW, ne va dona echipament Adidas de ultima generatie, din colectia 2017”. Gestul FLVW, cu care AJF Bacau se afla intr-un parteneriat mai vechi (“in luna aprilie, când ne va vizita presedintele Gundolf Walaschewski, vom semna si un contract de colaborare” spune Sava) nu este unul singular.

“La Kamen, am fost contactati de Rotten Stern Lepizig, club dat drept exemplu de buna practica, care ne-a invitat anul viitor sa participam la un turneu rezervat copiilor. Totodata, reprezentantii unui alt club german s-au declarat dispus sa ne cedeze gratuit suprafata lor sintetica, pe care o vor inlocui cu una noua. Si unii, si ceilalti ne-au spus ca i-a impresionat faptul ca, in cadrul prezentarii noastre nu ne-am plâns de lipsurile noastre, ci am insistat pe ceea ce dorim sa facem”, a relatat presedintele AJF Bacau, care a dezvaluit si una dintre particularitatile workshop-ului “2 EU Sport Dialog”:

“Pe intreaga durata a manifestarii, Fundatia Sport For Europe a angajat un desenator. Acesta a schitat pe o plansa circulara toate proiectele prezentate in cadrul workshop-ului. Astfel, mini-van-ul, micutii fotbalisti din judet si terenul sintetic din prezentarea facuta de noi au fost reproduse pe aceasta plansa, pe care se regaseau si planurile olandezilor, ale bulgarilor, ale olandezilor si, bineinteles, ale nemtilor”. O companie selecta, semn ca AJF Bacau a intrat in lumea buna.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"