Sunt evenimente care se întâmplă așa cum arunci o piatră pe luciul unei ape; undele propagate ajung foarte departe, mult mai departe decât vede ochiul.
Sâmbătă și duminică, 24 și 25 august 2024 a avut loc Agoracon 2024, convenția anuală a AGORA SPEAKERS INTERNATIONAL, (agoraspeakers.org), organizație non-profit fondată în 2016 de Alexander Hristov, și care numără deja 150 cluburi în peste 70 țări, cu scopul de a promova discursul public, gândirea critică, leadership-ul. Coincidența face ca 3 dintre cele 150 cluburi să funcționeze în Bacău, România. Ele sunt legate de viața a două colegii din Bacău, Colegiul Național „Ferdinand I”, (clubul AGORA MANIA fiind creat în 2019), iar DIGITAL ORATORY (Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”) în 2020.
Evenimentul a fost transmis online din Bacău, de un grup de elevi de la cele două colegii, grup coordonat de doamnele profesoare Gabriela Laslău (Ambasador AGORA SPEAKERS INTERNATIONAL pentru România) și Diana Popa (Educational Officer la AGORA SPEAKERS INTERNATIONAL ). În cele două zile s-au desfășurat cele 4 secțiuni ale concursului de Public Speaking: sâmbata, primele două Educational și Social Awareness, iar celelalte două, duminica: Humorous și Storytelling.
Cele zece ore de program au fost dedicate nu doar concursului. Agoracon 24 a fost o ocazie pentru ca publicul spectator (numărul maxim de spectatori a fost 280) să afle despre tradițiile românești, expresiile idiomatice specifice limbii române, mituri și legende (cea despre Dracula), cele mai tentante destinații turistice și, nu în ultimul rând, fascinanta poveste a mămăligii.
Au vorbit Alexander Hristov, fondatorul Agora, despre pericolele democrației și dictatură, cât și Fred Jones, Ambasadorul Agora pentru Canada, despre cele două niveluri educaționale în Agora (de bază și avansat), dar și despre importanța cluburilor de tineri. Au fost incluși în program și 5 invitați de marcă (keynote speakers: Raluca Bolocan, specialist în sociolingvistică și e-learning, care a vorbit despre microlearning ), Lance Miller, campion internațional Toastmasters (2005), care s-a adresat nevoii omului de a crede în sine; Frank Elbers, ziarist și cercetător olandez specializat pe Europa de Sud-est, fascinat de cetățile dacice și rolul dacilor în istorie; Diana Popa, profesor de limba engleză și cercetător în științele educației, care a subliniat necesitatea integrării dezvoltării abilităților de vorbire în curriculumul educațional; nu în ultimul rând, Cristian Lungu, tânăr profesor care își folosește abilitățile dobândite în artele marțiale în ora de clasă pentru un impact mai bun asupra elevilor săi.
Fără doar și poate, personajul central a fost Fred Jones, ambasadorul canadian în vârstă de 80 ani, care a zburat din Toronto pentru a fi aici, la Bacău, pe perioada desfășurării convenției.
A participat la cursurile Școlii de Vară de Public Speaking ținută la Colegiul „Ferdinand I”, a fost impresionat de calitatea limbii engleze vorbite de elevii noștri, a vizitat județul Bacău și a vorbit în termeni deosebit de elogioși despre ospitalitatea băcăuană
Dintre cei 12 premianți ai concursului de Public Speaking, sunt de menționat Theodor-Adrian Lazăr (premiul I la Educational Speech), de la CN „Gh. Vrănceanu”, Lorena-Mihaela Bontaș (finalistă), de la același colegiu, și Casandra Pavel, care a obținut premiul de popularitate la secțiunea Social Awareness, de la CN „Ferdinand I”, Bacău.
Să sperăm că vom auzi des aceste nume, și în anii care vor veni!