15 mai 2024
ActualitateAglomerație la sucul de roșii produs de Stațiunea de Cercetare Legumicolă

Aglomerație la sucul de roșii produs de Stațiunea de Cercetare Legumicolă

Sute de băcăuani se înghesuie zilnic pentru a prinde binefăcătorul suc de roșii obținut la cel mai mare producător de tomate din județ. Stațiunea de Cercetare Legumicolă, de pe Calea Bârladului, abia face față cererii, întrucât producțiile sunt mai reduse față de cele din anii precedenți, la fel și suprafețele cultivate cu roșii.

De vreo două săptămâni, sucul de roșii, produs secundar la Stațiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Producţie Legumicolă Bacău, a început să curgă prin instalația special folosită în acest scop. La fel și clienții, veniți, în mare parte, din Bacău, dar și din localitățile limitrofe. Sunt cei care, de ani de zile, nu mai ajung la piață, ca să-și procure tomate pentru suc, dar și câțiva dintre cei care au auzit pentru prima dată de această facilitate de a-și pregăti cămara pentru iarnă. „Din păcate, nu putem face față solicitărilor, clienții fiind în număr mult mai mare, comparativ cu capacitatea noastră de procesare. Asta pentru, că anul acesta, am cultivat o suprafață mai mică de tomate, noi, de fapt urmărind să obținem semințele, aceasta fiind una dintre activitățile de bază ale stațiunii de cercetare, și nu extragerea sucului. Pe de altă parte, au fost și condiții meteo neprielnice obținerii unei recolte peste medie”, a precizat Marian Brezeanu, directorul Stațiunii de Cercetare Legumicolă Bacău.

Soi propriu, brevetat de Stațiune, dar și tomate fără copilire



Oamenii, în schimb, obișnuiți cu sucul de roșii de calitate, continuă să solicite instituția, ceea ce a dus la o supraaglomerare a zonei de extragere a sucului de roșii, zilnic formându-se cozi interminabile. De altfel, clienții ajung aici cu mult timp înainte de a se deschide porțile stațiunii, deși totul se face numai în baza unei programări și în funcție de ritmul de coacere a tomatelor din câmp. Reamintim că producția de tomate pentru suc provine din culturile de câmp înființate pe o parte din suprafața agricolă a Stațiunii. Însă, Staţiunea de Cercetare Legumicolă Bacău, înfiinţată în toamna anului 1974, produce și roșii organice din soiul BRESOV, în miniferma de agricultură ecologică (cercetare şi producţie). Tot aici, se produc și tomate de câmp fără copilire şi fără sistem de susținere – Bacuni, soi rezistent la Fusarium oxisporum și Verticilium dahlie, destinat cultivatorilor care urmăresc reducerea costurilor cu forța de muncă și cu tratamentele. Fructele acestui soi sunt rezistente la crăpare, putând fi valorificate proaspete sau conservate, sub formă de suc și pastă. Cert este că, pentru extragerea sucului, se folosește un agregat mai vechi, de dinainte de ’89, dar care a fost bine întreținut, de-a lungul timpului, fiind recondiționat de mai multe ori și adaptat nevoilor actuale. Astfel, prin zdrobitorul – pasatrice, pot trece cantități foarte mari de tomate, de până la 2 tone pe oră.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri