28 mai 2024
ActualitateAgendă bogată în evenimente pentru Maria Șalaru

Agendă bogată în evenimente pentru Maria Șalaru

După un sfârșit de lună aprilie plin de evenimente, artista Maria Șalaru demarează în trombă și în luna mai. Astfel, încă din primul weekend, artista băcăuană va participa împreună cu o parte din elevii săi la un festival la Constanța, festival organizat de Centrul de Cultură „Teodor Burada”.

„Merg la acest festival însoțită de 10 dintre elevii mei de la Deleni, care sunt și elevi ai Școlii Populare de Artă, dar care fac parte din grupurile «Mugur de stejar» și «Gospodinele» din Deleni, dar și cu cei mai buni elevi ai mei din Bacău”, a declarat interpreta Maria Șalaru, profesoară la Școala Populară de Artă din Bacău.

După reprezentațiile de pe litoral, Maria Șalaru va avea un eveniment foarte important pentru ea, despre care ne-a spus: „Pe 12 mai voi fi nășică de botez. O voi boteza pe Irina Maria Motoca, fiica preotului Motoca de la Goioasa, iar la petrecere voi susține și un moment artistic alături de frățiorii Irinei, Sara și Teodor, care sunt elevii mei. Eu am compus un cântec pentru micuța Irina Maria care va fi cântat de «bobocei» chiar în timpul sfintei liturghii de botez.” Un alt eveniment de anvergură pe care îl va organiza îndrăgita cântăreață de muzică populară va fi „Festivalul Florilor”, o primă ediție, care va avea loc la restaurantul „Podu’ cu Lanțuri”, pe 25 mai.



„Cred că este un festival care-și merită locul în comunitatea noastră sau poate chiar la nivel național. Trebuie să subliniez că participanții vor primi diplome și va exista și un trofeu, dar să nu dezvăluim prea multe, deocamdată”, a spus Maria Șalaru. Spectacolul „Festivalul Florilor” va fi organizat în colaborare cu Școala Populară de Artă Bacău, va fi filmat pentru Est Tv și va avea o listă impresionantă de artiști participanți cum ar fi Anton Achiței, George Cojocărescu, Mitriță Crețu, Constantin Bahrin și mulți alții.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri