19 aprilie 2024
ActualitateAflată sub spectrul falimentului, compania Blue Air cere, public, un credit de...

Aflată sub spectrul falimentului, compania Blue Air cere, public, un credit de salvare

Pentru a nu intra în faliment, compania Blue Air, afectată serios în urma impunerii restricțiilor de zbor din ultima lună, solicită, de urgență, un sprijin financiar temporar, sub forma unui credit de salvare. Blue Air a fost nevoită să suspende, temporar, zborurile regulate, pe fondul limitărilor legate de instituirea stării de urgență. „Restricțiile de zbor și de călătorie au devenit din ce în ce mai stricte în toată Europa, iar mare parte din aeronavele lumii s-au așezat, treptat, la sol. În tot acest timp, numărul pasagerilor noștri s-a redus zilnic, iar odată cu instalarea stării de urgență în România, Blue Air a demarat programul «Te aducem acasă», asigurându-ne că avem suficiente zboruri pentru cei care cumpăraseră bilete pentru luna aprilie și doreau să vină acasă mai devreme, înainte de suspendarea temporară a zborurilor”, arată reprezentanții companiei. Din martie, mai puțin de 30% din personalul companiei a continuat să zboare, să organizeze dezinfectarea navelor după fiecare zbor, să întrețină aeronavele, și să transforme altele în cargo. Restul angajaților fie au intrat în „telemuncă”, fie și-au luat concediile rămase neefectuate de anul trecut. „Unii au asigurat conceptul și autorizarea activității temporare de cargo. Alții au continuat organizarea de zboruri speciale, chartere sau de repatriere, încercând să contribuie cu cât este posibil la lupta cu pandemia. Acum, peste 90% dintre colegii noștri sunt în șomaj tehnic”, mai spun reprezentanții firmei.

Împrumut cu dobandă preferențială, nu ajutor nerambursabil

În aceste coniții, pentru a-și putea menține activitate, compania Blue Air solicită sprijin un temporar, sub forma unui credit, care să asigure lichiditatea necesară menținerii capacității de zbor și a locurilor de muncă în această perioadă.

„Creditul de salvare nu este un fond nerambursabil, ci un împrumut cu dobandă preferențială acordat unei companii, într-o situație de criză majoră. Avem capacitatea de a rambursa acest credit și dobânzile aferente. De aceea, luna trecută am depus la Guvernul României solicitarea noastră formală și suntem încrezători că orice analiză de risc și oportunitate va duce la o soluționare pozitivă a cererii noastre de finanțare”, a arătat Oana Petrescu, CEO la Blue Air.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri