20 aprilie 2024
SportAerostar în picaj

Aerostar în picaj

La sfârșitul săptămânii trecute a fost programată etapa a V-a din liga secundă, rundă în care Aerostar a primit vizita ASU Politehnica Timișoara. După gura de oxigen luată cu victoria din „Cupă” de la milocul săptămânii trecute (4-1 cu Ceahlăul în deplasare-n.r.), băcăuanii au sperat la un rezultat bun, mai ales că până acum nu au reușit niciun punct și nici măcar să înscrie pe teren propriu. Echipa oaspete, care a venit la Bacău foarte motivată și chiar însoțită de o mică galerie care i-a încurajat pe toată durata jocului, a avut câștig de cauză și s-a impus până la finalul partidei.

Prima mare ocazie a venit în minutul 36, când mingea șutată de la 16 metri de Bozian a zguduit transversala, același jucător reușind să deschidă scorul în minutul 45 cu un șut din 10 metri deviat. Oaspeții au reușit majorarea scorului la opt minute de la reluarea jocului prin același Bozian care a reluat în plasă o minge întoarsă în care de Vidrășan. La acest scor, Cristi Popovici a mutat în teren, în locul lui Adăscăliței intrând Chirilă în minutul 57. Jocul gazdelor s-a îmbunătățit iar în minutul 64 Sahru a centrat de pe partea dreaptă iar Vraciu a reluat cu capul pentru 1-2, scor ce a rămas pe tabelă până la finalul partidei.

„Este o înfrângere care doare și situația noastră este una foarte dificilă în clasament. În continuare se impune să muncim și să ne batem pentru fiecare punct, în fiecare meci. Repet, la liga a II-a toate meciurile sunt foarte dificile pentru că sunt echipe foarte puternice”, a declarat la finalul meciului Cristi Popovici, antrenor Aerostar.



Aerostar Bacău: Hărăguță – Mihălăchioae, Al. Ichim, Florescu, Chirilescu – Roșca (min. 46 Sahru), Adăscăliței (min. 57 Chirilă), Căinari, Hurdubei (min. 71 Fl. Istrate) – Vraciu, Buhăcianu. Antrenor: Cristian Popovici.

ASU Poli: Murariu – Bilia (min. 71 Nicolescu), Scutaru, Mera, Cherecheș – Schieb, Vidrășan, Ignea, Plămadă (min. 64 Bedea) – Bozian, Velici (min. 84 Lazea). Antrenor: Cosmin Petruescu.

După cinci etape, Aerostar ocupă penultimul loc în clasament cu un singur punct iar etapa următoare care se va disputa sâmbătă, 8 septembrie, echipa lui Cristi Popovici va evolua în delasare la „U” Cluj.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri