25 aprilie 2024
CulturăAdministratia locala n-are nicio treaba cu mostenirea culturala / Apel disperat al...

Administratia locala n-are nicio treaba cu mostenirea culturala / Apel disperat al oamenilor de cultura pentru salvarea Casei Sterian

“Identitatea unui popor, legitimitatea sa istorica reprezinta fundamentul si totodata centrul vital al fiintei nationale, care se intemeiaza pe valorile create de-a lungul secolelor, pe mostenirea culturala si traditiile transmise de la o generatie la alta”. O fraza plina de importanta, cuprinsa in apelul scris pentru “salvarea” Casei Sterian, semnat de consilierii Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu National Cultural, filiala Bacau, si de alti intelectuali preocupati de cultura si patrimoniu. Un semnal de alarma pentru recuperarea identitatii culturale a unui oras aproape lipsit de memorie, rupt de trecutul sau, cu o istorie demolata de regimul comunist. Poate pentru unii pare o masura drastica, dar cert este ca aceasta cladire e una dintre ultimele “bijuterii arhitectonice” ale Bacaului, care se degradeaza de la o zi la alta si care ar putea fi recuperata prin bunavointa administratiei publice. Daca demersurile pentru achizitionarea ei au fost facute inca de la sfarsitul anului trecut, nici pana in prezent conducerea Directiei pentru Cultura nu a primit un raspuns concret din partea autoritatilor, ci doar promisiuni ambigue. “Nu am primit nici un raspuns. Am apelat la administratia locala pentru rascumpararea acestei cladiri de la firma Termloc, in masura in care Ministerul Culturii ne-a refuzat finantarea. Ni s-a promis in prima faza ca vom fi ajutati, dar pana acum nu s-a facut nimic. Nu ne-a mai ramas decat sa sensibilizam opinia publica prin acest apel scris, pentru a-l putea inregistra ulterior la Primarie”, a mentionat Petru Cimpoesu, directorul DJCCPNC Bacau. Pozitia administratiei publice vizavi de aceasta problema este una demna de a fi luat in calcul, daca nu va ramane doar la stadiul unei promisiuni si nu va fi lasata in in grija viitoarei conduceri. “Exista intentia de achizitionare a acestei cladiri de catre Primaria Bacau, dar acest lucru nu se va intampla decat in a doua jumatate a anului, intrucat nu a intrat pe lista prioritatilor bugetului alocat la inceputul lui 2008. Dupa rectificarile bugetare aceasta casa va fi cumparata de administratia locala pentru a intra in patrimoniul cultural al Bacaului”, a spus Mihaela Grosu, purtator de cuvant al Primariei. Cu toate acestea, consilierii Directiei de Cultura au dubii. “Consilierii nu-si dau seama de responsabilitatea pe care o au fata de valorile Bacaului. Am apelat la acest ultim demers pentru a ne face auziti si pentru a demonstra ca oamenii de cultura sunt de partea noastra. Asteptam in continuare solidaritatea colegilor nostri pentru a oferi Bacaului un centru cultural nou. Consideram ca acest monument ar putea fi rascumparat de catre Consiliul Judetean Bacau sau de Consiliul Local, pentru a fi redat bacauanilor prin infiintarea unui muzeu al personalitatilor bacauane sau a unei galerii de arta contemporana. In urma unei restaurari, casa ar putea deveni un reper pe harta culturala a Bacaului”, a mentionat Cornel Galben, consilier al Directiei pentru Cultura.
In aceasta situatie de neputinta a autoritatilor locale se afla si alte cladiri de patrimoniu, Casa Alecsandri, Casa aGeorge Bacovia” etc.
Maine ne putem astepta sa vedem in oras alte panouri mincinoase semnate de Romeo Stavarache, care ne anunta ca suntem pe primul loc la valorificarea patrimoniului cultural bacauan. Scris de Daniela Pilat

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri