26 aprilie 2024
ActualitateActorii nevăzători, pe scena Teatrului „Bacovia”

Actorii nevăzători, pe scena Teatrului „Bacovia”

„Inocent Theatreˮ din Bacău e singura trupă de teatru din România formată din actori nevăzători sau cu grave probleme de vedere. Cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii și a lunii mărțișorului, ei au prezentat, vineri, pe scena Teatrului „Bacovia”, spectacolul „Steaua fără numeˮ de Mihail Sebastian. Evenimentul a fost organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) în parteneriat cu Primăria Bacău și Teatrul Municipal „Bacovia”. Intrarea a fost gratuită pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora.

„Acest eveniment are ca obiectiv promovarea unei mai bune înțelegeri, ridicarea nivelului de toleranță, acceptarea în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu handicap și integrarea acestora în societate, susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora”, explică Dana Țîțaru, directorul general al DGASPC Bacău. Membrii trupei demonstrează la fiecare reprezentație că pot provoca emoție celor care îi privesc, prin intermediul artei, încât, aproape niciodată, spectatorii nu își dau seama de deficiența acestora, adaugă directorul DGASPC.

Din trupa „Inocent Theatreˮ fac parte Florin Covacs, Eugen Baba, Laura Damian, Simona Gavril, Vasile Damian, Iulian Cioinag, Elena Dumitru și Cristi Maric. Regizorul care a pus în scenă întreaga piesă este Bogdan Matei, actor la Teatrul Municipal „Bacovia”. Ideea înființării acestei trupe, unică în țară deocamdată, îi aparține lui Cristi Măric, vicepreședintele Filialei Bacău a Asociației Nevăzătorilor din România.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri