29 martie 2024
ActualitateActivităţile desfăşurate de ISUJ Bacău în anul 2021 - DOCUMENTAR

Activităţile desfăşurate de ISUJ Bacău în anul 2021 – DOCUMENTAR

În anul 2021, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al judeţului Bacău, componentă a Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, forţă de protecţie din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională şi a subsistemului local de management al situaţiilor de urgenţă, a desfăşurat la nivelul zonei de competenţă acţiuni în domeniul apărării vieţii, bunurilor şi a mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor, precum şi al realizării măsurilor de protecţie civilă, prevenire, monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin, unitatea noastră a colaborat cu structurile Ministerului Afacerilor Interne din teritoriu, cu cele din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, precum şi cu celelalte instituţii responsabile pentru prevenirea, pregătirea și răspunsul în gestionarea situațiilor de urgență.

Concomitent cu eforturile depuse pentru creşterea eficienţei funcţionale şi aplicarea legalităţii, o atenţie deosebită s-a acordat monitorizării evoluţiei situaţiei operative, planificării, pregătirii, organizării, desfășurării, conducerii și analizei acțiunilor de intervenție.



 

  1. OBIECTIVE

Obiectivul fundamental al activităţii desfăşurate la nivelul instituţiei în anul 2021, cuprins în Strategia de consolidare și dezvoltare a I.G.S.U. pentru perioada 2016-2025, a fost consolidarea și dezvoltarea instituțională în vederea creșterii capacității operaționale și de răspuns, reducerii impactului efectelor situațiilor de urgență asupra comunităților și îmbunătățirii calității misiunilor executate în folosul populației.

De asemenea, unitatea noastră și-a concentrat eforturile pentru gestionarea în comun cu celelalte autorități responsabile a situației pandemice generate de virusul SARS-CoV-2.

Activitățile din anul precedent se circumscriu unui context puternic marcat de efectele răspândirii noului coronavirus, situație care a generat necesitatea instituirii, în mod succesiv, a stării de alertă la nivel național și care a impus adoptarea, respectiv adaptarea, în dinamică, a măsurilor din competență, pentru prevenirea și limitarea răspândirii acestuia.

Ţinând cont de evoluţia pandemiei cu noul coronavirus, în anul 2021, instituţia noastră şi-a menţinut obiectivele generale:

  • realizarea activității de prevenire cu caracter pro-activ în scopul reducerii factorilor de risc, îndeosebi a celor specifici pandemiei cu virusul SARS-CoV-2;
  • consolidarea rolului de autoritate în domeniul situațiilor de urgență;
  • consolidarea capacităţii de pregătire în situaţii de urgenţă a populaţiei, autorităţilor, precum şi instituţiilor şi operatorilor privaţi în special a celor care gestionează infrastructura critică;
  • consolidarea şi dezvoltarea capacităţii operaţionale şi de răspuns;
  • consolidarea capacităţii umane, logistice şi administrative.

 

  1. APĂRAREA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

II.1. În domeniul activității preventive

Activităţile de prevenire a situaţiilor de urgenţă reprezintă o componentă principală a sistemului integrat de măsuri tehnice şi organizatorice, precum şi de acţiuni specifice planificate şi realizate potrivit legislaţiei, în scopul preîntâmpinării, reducerii sau eliminării riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora, protecţiei populaţiei, mediului, bunurilor şi valorilor de patrimoniu.

În anul 2021, s-au desfășurat următoarele activităţi de prevenire:

  • 586 (717) controale de specialitate pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor şi protecţiei civile la:
    • 317 (402) operatori economici (din care 100 (43) funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu);
    • 216 (293) instituţii (din care 70 (26) funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu);
    • 14 (7) inspecţii la obiective care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase;
    • 14 (13) obiective de investiţii;
    • 8 construcții hidrotehnice;
    • 9 localități;
    • 8 (2) audituri la persoane autorizate să efectueze lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor;
  • 13 (3) controale de fond la 11 (3) operatori economici ce se supun prevederilor Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, cu grad ridicat de pericol în exploatare.

În urma controalelor executate, au fost constatate 976 (478) deficienţe, dintre acestea 185 (56) fiind soluţionate pe timpul controalelor. Au fost aplicate un număr de 976 (478) sancţiuni contravenţionale, din care 729 (355) avertismente şi 247 (123) amenzi în cuantum de 1.002.100 lei (576.005 lei).

Au fost întocmite 184 (166) avize pentru transport deşeuri periculoase.

Verificarea respectării prevederilor legale în domeniul situaţiilor de urgenţă la realizarea de investiţii, modernizări sau schimbări de destinaţie, s-a concretizat în analizarea unui număr de 598 (474) documentaţii din care:

  • 106 (115) avize emise, din care 104 (113) avize de securitate la incendiu şi 4 (2) avize de protecţie civilă;
  • 16 (20) cereri de avize respinse din care 15 (20) avize de securitate la incendiu şi 1 (0) aviz de protecţie civilă;
  • 141 (94) autorizaţii emise, din care 139 (94) autorizaţii de securitate la incendiu şi 2 (0) autorizaţii de protecţie civilă;
  • 35 (45) cereri de emitere autorizaţii de securitate la incendiu respinse ca urmare a neconformităţilor constatate atât în documentaţiile tehnice, cât şi în teren;
  • 118 (108) cereri au fost soluţionate cu adrese de neîncadrare în prevederile H.G.R. nr.571/2016 sau G.R. nr.862/2016;
  • 6 (1) acord pentru organizare jocuri de artificii cu articole pirotehnice;
  • 3 (5) acorduri pentru comercializare articolelor pirotehnice;
  • 55 (28) avize amplasare în parcelă;
  • 89 (58) puncte de vedere la PUG, PUZ şi PUD.

În contextul evoluției situației epidemiologice la nivel național, Inspecţia de Prevenire a executat 135 (256) misiuni și controale privind respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în conformitate cu Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenire și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, independent sau în echipe mixte alături de personal din cadrul D.S.P. Bacău, D.S.V.S.A. Bacău, I.P.J. Bacău, I.J.J. Bacău, G.J.M. Bacău, I.T.M. Bacău. Pe timpul acestor misiuni au fost verificate un număr de 5650 (22242) persoane pentru respectarea măsurilor individuale de protecție împotriva efectelor pandemiei Covid 19, iar la 550 (1512) operatori economici și 216 (276) instituții s-a verificat modul de organizare a activității astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor.

Privind activitatea de pregătire a populaţiei, au fost desfăşurate 438 (125) exerciţii de alarmare, evacuare şi intervenţie la locul de muncă în caz de incendiu cu 5750 (2100) participanţi, 55 (56) exerciţii de alarmare, evacuare şi intervenţie la locul de muncă în caz de protecție civilă cu 1580 (1550) participanţi, 10 (0) exerciții desfășurate cu serviciile voluntare pentru situații de urgență, 41 (0) exerciții desfășurate cu serviciile private pentru situații de urgență și 3 (0) exerciții desfășurate cu serviciile private pentru situații de urgență constituite ca societăți comerciale.

Pe parcursul anului 2021, s-a continuat derularea campaniilor naţionale de informare şi educare „RISC”, „Nu tremur la cutremur, ,,F.O.C. – Flăcările Omoară Copii și ,,ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE – MARȚI 13” realizate de IGSU în colaborare cu E.ON Energie România şi DELGAZ GRID, astfel au fost executate 670 (1393) activităţi de informare preventivă, cu 16642 (19998) participanţi la care au fost distribuite 21715 materiale educativ-preventive.

 

II.2. În domeniul operativ

În anul 2021, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău au avut loc 13798 misiuni, cu o rată de 37,80 pe zi, faţă de 14047 misiuni în anul 2020, cu o rată de 38,48 pe zi, astfel:

  • 672 (568) incendii;
  • 157 (472) arderi necontrolate; Se observa astfel o reducere semnificativă a acestor tipuri de incendii datorită campaniilor preventive întreprinse atât de personalul unității cât și de cel al SVSU;
  • 571 (453) intervenţii pentru asistenţa persoanelor (transport persoană supraponderală / imobilizată / cu probleme locomotorii, deblocare uşă de acces, degajare persoane din diferite medii ostile vieţii, căutare persoană înecată ş.a.);
  • 571 (268) alte intervenţii (degajare elemente de construcţie / autoturisme, asigurare măsuri P.S.I. ş.a.);
  • 674 (1900) alte situaţii de urgenţă;
  • 166 (325) misiuni de asigurare/supraveghere;
  • 45 (39) exerciții;
  • 474 (1020) recunoașteri;
  • 111 (74) alertă falsă/întors din drum;
  • 28 (39) salvări de animale;
  • 13 (10) descarcerare;
  • 10316 (8968) intervenții SMURD.

 

Cele mai frecvente împrejurări în care s-au produs incendiile au fost următoarele:

  • coş, burlan de fum defect sau necurăţat – 179 cazuri;
  • instalaţii electrice defecte – 157 cazuri;
  • focul deschis în spaţii deschise – 111 cazuri;
  • focul deschis în spaţii închise – 83 cazuri;
  • cenuşă, jar şi scântei de la sistemele de încălzire – 29 cazuri;
  • mijloace de încălzire nesupravegheate – 26 cazuri;
  • scurgeri (scăpări) de produse inflamabile – 16;
  • jocul copiilor cu focul – 8;
  • mijloace de încălzire improvizate – 8;
  • sisteme de încălzire defecte – 7 cazuri;
  • aparate electrice sub tensiune – 7 cazuri;
  • fumatul – 7 cazuri;
  • acţiune intenţionată – 3 cazuri.

 

În continuare se observă că ponderea cea mai mare a incendiilor produse la gospodării sunt din cauza coșurilor de fum defecte sau necurățate și a instalațiilor electrice defecte, deși la nivel național se desfășoară campanii de informare a populației cu privire la riscul pe care îl prezintă astfel de mijloace.

În anul 2021, în 90 (168) deplasări ale forţelor de intervenţie, alertele s-au dovedit a fi false, iar în 21 (49) cazuri, echipajele de intervenție au fost întoarse din drum.

Viteza medie a deplasării la intervenţii a fost de 40 km/h, față de 41 km/h în anul 2020.

Durata medie a intervenţiilor a fost de 66 min, în scădere cu 2 min față de anul 2020.

Timpul mediu de răspuns la locul intervenției a fost de 14 min față de 17 min în anul 2020

În urma intervenţiilor desfăşurate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă au fost salvate 165 (151 adulți si 14 copii) persoane, față de 183 persoane salvate în anul 2020 din păcate au decedat 59 persoane, faţă de 42 persoane în anul 2020. Principale cauze probabile de incendiu la astfel de evenimente, soldate cu persoane decedate, fiind sistemenele de încălzire folosite cu improvizaţii, coșuri de fum necurățate corespunzător sau observarea cu întârziere a acestora.

 

  • PROTECȚIE CIVILĂ

Pe linie de înştiinţare, avertizare, alarmare, în anul 2021, au fost desfăşurate următoarele activităţi:

  • întocmirea rapoartelor lunare și trimestriale privind activitatea desfăşurată;
  • s-a actualizat Planul de evacuare a I.S.U.J. Bacău;
  • s-a lucrat la actualizarea Planului de înștiințare alarmare a Județului Bacău;

Având în vedere situația epidemiologică determinate de răspândirea virusului Sars-CoV-2, desfășurarea exercițiilor de alarmare publică a fost suspendată prin Ordinul inspectorului general al I.G.S.U. nr. 1137 din 01.04.2020.

În anul 2021, echipa pirotehnică a inspectoratului a desfăşurat un număr de 90 misiuni, cu o rată de 0,24 evenimente pe zi, din care:

  • 83 misiuni pirotehnice de asanare a terenului de muniţia rămasă neexplodată;
  • 7 misiuni pirotehnice de distrugere a muniției desfășurată în poligonul improvizat din comuna Săucești, sat Siretu.

Pe linie de adăpostire a populației, la nivelul județului Bacău au fost identificate un număr de 255 de adăposturi de protecție civilă după cum urmează: 165 de adăposturi publice și 90 de adăposturi private.

 

  1. ASISTENŢĂ MEDICALĂ DE URGENŢĂ ŞI PRIM AJUTOR CALIFICAT

Echipajele SMURD din cadrul inspectoratului au intervenit în 10316 cazuri, faţă de 8968 de cazuri în anul 2020.

Motivele solicitărilor SMURD, în această perioadă, au fost:

  • căderi de la acelaşi nivel sau de la înălţime – 1852 (1736);
  • persoană inconștientă sau cu stare de conștientă alterată – 628 (759);
  • agresiune, înjunghiere, împușcare – 572 (601);
  • intervenţie la incendiu/explozie – 31 (35);
  • arsuri – 30 (43);
  • intoxicații cu fum, gaze, substanțe chimice sau medicamente – 19 (9);
  • alte motive – 5965 (5417).

 

 

  1. MANAGEMENT OPERAȚIONAL

V.1. Dispecerizarea situațiilor de urgență

La nivelul I.S.U.J. Bacău funcționează dispeceratul comun ISU – SAJ. În anul 2021, obiectivul general al organizării şi funcţionării acestuia a fost reprezentat de asigurarea unui sistem integrat de reacţie în scopul rezolvării cu maximă operativitate şi eficienţă a apelurilor/solicitărilor de urgenţă preluate prin SNUAU 112 având ca scop alocarea celor mai adecvate resurse și aplicarea unui management unitar tuturor forţelor și mijloacelor implicate în rezolvarea solicitărilor cetăţenilor în scopul salvării vieţii şi bunurilor acestora.

În anul 2021 au fost inițiate discuții și s-au desfășurat ședințe de lucru cu instituțiile implicate în edificarea unui dispecerat integrat I.S.U., S.A.J., I.P.J., I.J.J., S.T.S., pentru identificarea surselor de finanțare, fiind discutate, în acest sens, acordurile de colaborare încheiate intre Primăria Bacău și C.J. Bacău.

 

V.2. Cooperarea interinstituțională

În anul 2021, unitatea noastră a desfăşurat acţiuni în comun cu celelalte instituţii din judeţul Bacău care asigură funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă, astfel:

  • pentru asigurarea pe timpul evenimentelor publice de amploare care ar fi putut genera situaţii de urgenţă;
  • pentru efectuarea verificărilor, în cadrul comisiilor mixte constituite cu personal din cadrul instituţiilor cu reprezentare în Comitetul Judeţean pentru Situații de Urgență, în urma unor sesizări transmise de cetăţeni sau de către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău a participat la exerciţii în obiective aparținând Ministerului Apărării Naţionale.

 

  1. PREGĂTIRE ÎN DOMENIUL SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ

În anul 2021, au fost organizate și desfăşurate activităţi care au vizat în principal pregătirea personalului operativ, a membrilor serviciilor voluntare și private pentru situaţii de urgenţă, a personalului cu funcții de conducere și de specialitate cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență de la nivelul autorităţilor administrației locale, instituțiilor publice și operatorilor economici, a populației și salariaților, precum și coordonarea activității de voluntariat la nivelul unităţii.

VI.1. Pregătirea personalului operativ

Pregătirea personalului operativ s-a desfăşurat atât la nivelul subunităţilor fără scoatere de la locul de muncă, cât și prin centrele de antrenament şi pregătire de specialitate din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Un număr de 72 cadre militare din cadrul subunităților de intervenție au participat la stagii de formare profesională în sistem modular în cadrul centrelor de antrenament şi pregătire de specialitate Iași, Suceava, Bihor, București, Hunedoara, Constanța, Brașov, Dolj și Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

Personalul cu atribuţii de căutare-salvare în mediul acvatic a desfășurat un număr de 3 antrenamente de scufundare în cadrul Centrului de antrenament al scafandrilor de intervenţie Constanța.

În anul 2021, din cauza situaţiei generate de pandemie, în vederea limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2, au fost organizate și desfășurate un număr de 45 exerciţii pentru antrenarea structurilor de intervenţie.

VI.2. Pregătirea şi formarea autorităţilor/populaţiei

În anul 2021, pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă la nivelul judeţului Bacău a avut ca obiectiv general formarea, perfecţionarea şi specializarea continuă a personalului cu atribuţii în managementul şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, operaţionalizarea, creşterea capacităţii de intervenţie şi diminuarea timpului de răspuns a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă în vederea îndeplinirii misiunilor ce le revin, pregătirea pentru situaţii de urgenţă a tuturor categoriilor de populaţie.

Astfel, în cadrul Centrului Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă Bacău, s-au desfăşurat 24 serii de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă la care au participat 40 de persoane din administraţia publică locală, reprezentând 93,02% din personalul planificat, astfel: 17 primari, 2 viceprimari, 21 secretari.

La nivelul inspectoratului, s-au executat 8 activităţi de instruire cu preşedinţii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, şefii celulelor de urgenţă de la operatorii economici clasificaţi din punct de vedere al protecției civile, conducătorii operatorilor economici sursă de risc incluşi în P.A.A.R., conducătorii instituțiilor publice/ operatorilor economici care desfăşoară activităţi specifice în zona de competenţă a I.S.U.J., cadrele tehnice cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, inspectorii de protecție civilă şi şefii serviciilor voluntare/private pentru situaţii de urgenţă, fiind instruite peste 324 persoane.

Pe parcursul anului 2021, au fost desfășurate un număr de 13 activități de instruire în domeniul situațiilor de urgență care au vizat în principal pregătirea copiilor, cât și pregătirea salariaților. Activitățile s-au desfășurat în cadrul școlilor de vară organizate de biserici, unităților de învățământ și unităților sanitare. Cei 1698 de participanți s-au familiarizat cu tipurile de riscuri existente la nivelul județului, modul corect de comportare și intervenție în diferite situaţii de urgenţă (cutremur, incendiu, muniție rămasă neexplodată), precum și măsurile de prevenire împotriva acestora.

De asemenea, în cadrul subunităţilor de intervenție ale inspectoratului, s-a organizat “Ziua Porţilor Deschise, cu ocazia zilei de 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România, cât și la solicitarea unităților de învățământ, la care au participat un număr de 108 persoane.

Pregătirea personalului serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă s-a realizat prin şedinţe de pregătire proprii, convocări și participarea la aplicaţii/exerciţii.

Capacitatea operativă a serviciilor voluntare şi private a fost verificată atât pe timpul controalelor de prevenire, verificărilor în teren premergător avizării, aplicațiilor şi recunoaşterilor, cât mai ales pe timpul intervenţiilor produse în zona de competenţă.

La nivelul judeţului, funcționează un număr de 90 servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă şi 30 servicii private pentru situaţii de urgenţă. Dintre acestea, 22 localități și 7 operatori economici au în dotare autospeciale de stingere cu apă și spumă.

S-au executat 22 antrenamente de specialitate cu S.V.S.U. și S.P.S.U. privind modul de intervenție ca urmare a producerii unor situaţii de urgenţă (cutremur, inundaţii, incendii).

În ceea ce privește activitatea de voluntariat, la nivelul I.S.U.J. Bacău sunt înscrise un număr de 300 persoane în cadrul programului “Salvator din pasiune”. Dintre aceștia, un număr de 68 persoane     s-au înscris în anul 2021. Voluntarii au participat alături de cadrele profesioniste la 742 intervenţii şi 7 activităţi de informare preventivă.

Având în vedere Ordonanţa de Urgenţă nr. 197 din 18 noiembrie 2020 privind unele măsuri în domeniul asistenţei medicale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin ordinul comandantului acțiunii, au fost repartizați un număr de 26 studenți voluntari, din cadrul facultăţilor de medicină generală – anii 4, 5 şi 6, precum şi din cadrul facultăţilor de asistenţi medicali – anii 3 şi 4, pentru a desfășura activități de voluntariat în sprijinul unităţilor sanitare şi al serviciilor de urgenţă prespitalicească.

Dintre aceștia, 15 studenți voluntari au fost repartizați în decursul anului 2021, astfel:

  • Spitalul Municipal Moineşti: 5 studenți;
  • Spitalul Municipal “prof. Dr. Eduard Apetrei “Buhuşi: 9 studenți;
  • Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău: 1 student.

În prezent, doar 4 studenți mai desfășoară activități de voluntariat, în cadrul Spitalului Municipal “prof. Dr. Eduard Apetrei “Buhuşi.

 

  • SUPORT
  1. GESTIONAREA RESURSELOR UMANE

Obiectivul principal al activităţii de resurse umane în anul 2021 l-a constituit, pe de-o parte, aplicarea prevederilor legale în vigoare privind salarizarea personalului unităţii, cât şi cunoaşterea socio-profesională a personalului, activitate concretizată prin desfăşurarea de verificări în teren şi în evidenţele operative, în vederea identificării elementelor definitorii ale caracterului şi preocupărilor personalului unităţii, pentru eliminarea oricărei incompatibilităţi cu statutul cadrelor militare în activitate dar şi pentru prevenirea desfăşurării oricărei activităţi care ar putea aduce prejudicii onoarei şi demnităţii militare sau de lucrător al M.A.I.

O altă direcţie principală privind activitatea de resurse umane în anul 2021  a fost încadrarea posturilor din statul de organizare, menţinerea unei încadrări echilibrate la nivelul tuturor compartimentelor, pe toate categoriile de personal, fiind desfăşurate toate demersurile pentru încadrarea posturilor vacante, astfel:

– în luna februarie 2021 au fost finalizate concursurile de trecere în corpul ofițerilor a subofițerilor/maiștrilor militari, fiind încadrate 6 posturi de ofițeri;

– au fost organizate concursurile pentru ocuparea a 6 posturi vacante de șef gardă intervenție-stingere de la nivelul subunităților de intervenție, în urma acestora fiind încadrați 6 subofițeri pe posturile menționate;

– au fost organizate și sunt în curs de finalizare concursurile pentru ocuparea a 17 posturi vacante de subofițeri de la nivelul structurilor suport ale inspectoratului;

– au fost organizate 7 concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de ofițeri de conducere de la nivelul unității;

– a fost organizat concursul pentru ocuparea a 52 de posturi vacante de soldat gradat profesionist (servant și pistolar);

În prezent, încadrarea cu personal a unităţii este asigurată în procent de 73,08%. Pe categorii de personal, situaţia se prezintă, astfel: la ofiţeri 77,59%, maiştri militari 71,43%; subofiţeri 79,68%, personalul contractual  50% și soldat gradat profesionist 0%.

În anul 2021 nu au fost repartizați unității, absolvenți ai instituțiilor de învățământ militar.

Pe parcursul anului, a fost desfășurată activitatea de recrutare candidați pentru admiterea la Școala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti, în două sesiuni, astfel:

  • în luna martie 2021 au fost recrutați 68 de candidați, dintre care 4 au fost declarați admis;
  • în luna septembrie 2021 au fost recrutați 47 de candidați, dintre care 8 au fost declarați admis;

De asemenea, au fost înscriși 10 candidați pentru admiterea la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Pompieri, dintre care 1 a fost declarat admis.

În anul 2021 au fost recompensaţi cu înaintarea în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad, pentru rezultate foarte bune obţinute în îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu, un număr de 4 ofiţeri, 1 maistru militar şi 13 subofiţeri.

Pe parcursul anului 2021, 36 de subofițeri au fost recompensați  cu Citarea prin Ordin de Zi pe Unitate, 2 subofițeri au fost recompensați  cu Distincție onorifică, 1 subofițer a fost recompensat cu insignă onorifică “Salvator de onoare al județului Bacău” și 1 subofițer a fost recompensat cu insignă onorifică “Pompier de onoare al județului Bacău”.

Pe parcursul anului 2021, un număr de 35 de cadre militare au fost trecute în rezervă cu drept la pensie de serviciu, 13 cadre militare au fost mutate la alte unități din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar un număr de 4 cadre militare au fost mutate de la alte unități în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE’ al Județului Bacău.

 

  1. ASIGURAREA RESURSELOR LOGISTICE

Serviciul logistic are ca obiectiv specific realizarea cadrului funcțional în vederea asigurării suportului material necesar desfășurării la parametrii de performanță a misiunilor specifice unității, urmărind gestionarea optimă, pe criterii de eficiență economică, a potențialului logistic.

În anul 2021 pentru efectuarea misiunilor de intervenție și de transport autovehiculele inspectoratului au parcurs cumulat un număr de 763.684 kilometri și 5.135 ore lucru cu instalațiile speciale.

Gradul de asigurare cu tehnică se prezintă astfel:

  • 81% la autospecialele SMURD
  • 58,33% la autospecialele pentru celelalte tipuri specifice de intervenție
  • 71,82% la autospecialele pentru activități suport

În evidența inspectoratului au intrat în anul 2021 prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, următoarele tipuri de tehnică de intervenție:

  • O autospecială de Transport Victime Multiple – ATPVM;
  • O autospecială tip “Autopompă cisternă pentru incendii de pădure 3000 litri”;
  • Un ansamblu pirotehnic format dintr-un container pirotehnic și o semiremorca pentru a asigura transportul acestuia. Containerul este destinat depozitării temporare a munițiilor rămase neexplodate din timpul conflictelor armate, asanate pe teritoriul țării;
  • Un „Generator curent tabără”, pentru asigurarea energiei electrice necesare funcționării ”Taberei mobile pentru persoane sinistrate/evacuate”.

Este de menționat că anul trecut au fost scoase din funcțiune și casate un număr de 5 autospeciale și două autoturisme, care îndeplineau condițiile legale.

Consiliul Județean Bacău a sprijinit și în anul 2021 activitatea unității noastre, bugetul alocat instituției noastre fiind de 309.000 lei la secțiunea dezvoltare și 506.000 lei la secțiunea funcționare. Dintre cele mai importante achiziții efectuate prin intermediul Consiliului Județean Bacău amintim:

  • 3 complete de echipament de salvare la înălțime;
  • 35 de costume de protecție pentru pompieri, tip Nomex;
  • 20 de căști de protecție pentru pompieri;
  • 5 scări de fereastră;
  • 12 pistoale de refulare și 19 țevi de refulare;
  • 7 suflante cu motor termic;
  • 9 motopompe transportabile;
  • 1 display interactiv pentru dispeceratul unității.

Gradul de asigurare cu articole de echipament din compunerea uniformei de reprezentare și uniformei de serviciu este de 94,75%, iar la echipamentul special pentru pompieri situația se prezintă astfel:

  • Cască protecție cu vizor pentru pompieri: 61,90%;
  • Costum protecție pentru pompieri: 83,33%;
  • Centură siguranță pentru pompieri: 42,64%;
  • Mănuși protecție pentru pompieri: 85,06%;
  • Cizme scurte cu branț metalic: 56,49%.

Articolele de echipament special pentru pompieri, care sunt în cantități insuficiente pentru a fi asigurate individual, au fost constituite ca inventar de autospecială, astfel încât fiecare subofițer care încadrează autospecialele de intervenție să poată beneficia de un rând complet de echipament special. Totodată, în anul 2022 se vor continua demersurile pentru creșterea nivelului de asigurare cu echipament special pentru pompieri atât prin distribuiri de la eșalonul superior, cât și prin achiziții prin intermediul Consiliului Județean Bacău.

În vederea desfășurării acțiunilor de intervenție în combaterea infecțiilor COVID-19, asigurării materialelor necesare în cadrul campaniilor de vaccinare, precum și monitorizării riscului epidemiologic la nivelul unităților de învățământ, unitatea noastră a asigurat logistic repartiția de echipamente medicale, echipamente de protecție și materiale sanitare, fiind puse în aplicare un număr de 138 de dispoziții și ordine ale comandantului acțiunii.

În ceea ce privește patrimoniul imobiliar, unitatea are în administrare 5 imobile, precum și 3 imobile în folosință gratuită, fiind efectuate lucrări de reparații curente, în regie proprie, valoarea materialelor folosite fiind de 178.000 lei.

Activitatea pe linie logistică a trebuit să facă față unor provocări permanente, de la menținerea în stare de intervenție a tehnicii din dotare, menținerea deschisă a popotei unității (în condițiile în care încadrarea este de doar 33%), desfășurarea de misiuni în vederea combaterii pandemiei COVID-19 și asigurarea unor condiții mai bune de muncă pentru personalul unității, toate acestea în condițiile în care resursa umană avută la dispoziție a fost insuficientă.

 

  1. UTILIZAREA RESURSELOR FINANCIARE

În anul 2021, finanţarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău  a fost asigurată din alocaţii de la bugetul de stat.

Creditele deschise în anul 2021 sunt în valoare de 55.746,00 mii lei.

Creditele bugetare repartizate unităţii noastre au fost utilizate pentru:

  • drepturi băneşti şi ajutoare cuvenite personalului în procent de 96,10% (față de 96,69% în anul 2020);
  • achiziţii de bunuri materiale şi servicii în procent de 3,43% (față de 2,86% în anul 2020);
  • active nefinanciare (investiţii), în procent de 0,01% (față de 0,08% în anul 2020).

Plăţile nete de casă sunt în valoare de 55.619,95 mii lei, iar creditele deschise în valoare de 55.746,00  mii lei, rezultând o execuţie bugetară de 99% .

Creditele repartizate până la 31.12.2021 au fost utilizate în strictă conformitate cu destinaţia aprobată, nefiind depăşite prevederile bugetare aprobate pentru anul 2021, pe subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare.

Activitatea financiar-contabilă desfăşurată în anul 2021 se caracterizează prin adaptarea continuă la modificările frecvente ale cadrului legislativ (în special în domeniul salarizării şi pensiilor), în contextul influenţelor exercitate de procesele economice specifice economiei de piaţă şi de funcţiunile instituţiei publice, în scopul asigurării mijloacelor necesare desfăşurării eficiente a activităţii economice specifice.

O serie de factori pozitivi a dus la desfăşurarea eficientă a activităţii financiar – contabile, precum studierea temeinică a actelor normative care reglementează activitatea financiar – contabilă şi o bună colaborare cu compartimentele logistic, resurse umane şi cu consilierul juridic al unităţii, cu privire la interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.

 

  • SUPORT DECIZIONAL

Suportul decizional a fost asigurat în anul 2021, de către specialiştii din cadrul Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a intervenţiei, specialiştii instituţiilor cu reprezentare în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, constituiţi în grupuri de suport tehnic, precum şi de specialiştii care au făcut parte din comisii mixte, pentru constatarea diverselor evenimente sesizate de cetăţeni sau de către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă.

Având în vedere contextul general creat de evoluția pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, pe tot parcursul anului 2021, CJCCI Bacău a fost operațional, în vederea gestionării situațiilor legate de răspândirea virusului în România. Această structură funcționează și în prezent.

În anul 2021, a fost permanent actualizată componenţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău şi a Grupurilor de suport tehnic.

S-au asigurat activitățile de secretariat pentru un număr de 101 de ședințe extraordinare și 2 ședințe ordinare a C.J.S.U. în care au fost adoptate 122 de hotărâri C.J.S.U. adoptate.

 

  1. OBIECTIVE PENTRU ANUL 2022

Obiectivul general al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău pentru anul 2022, îl reprezintă creşterea rezilienţei comunităţilor judeţului Bacău la efectele situaţiilor de urgenţă, prin pregătirea populaţiei, a componentelor locale de management al situaţiilor de urgenţă şi a operatorilor economici sursă de risc sau care pot prezenta riscuri pentru populaţie ori utilizatori, precum şi prin eficientizarea acţiunilor preventive necesare menţinerii sub control a riscurilor şi stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă.

Pentru anul 2022, unitatea noastră îşi propune următoarele obiective specifice:

  • gestionarea în comun cu autoritățile responsabile a efectelor pandemiei generată de virusul SARS-CoV-2;
  • exercitarea şi consolidarea rolului de autoritate în domeniul situaţiilor de urgenţă;
  • asigurarea şi consolidarea capacităţii de pregătire în situaţii de urgenţă a populaţiei, autorităţilor, precum şi instituţiilor şi operatorilor privaţi, în special a celor care gestionează infrastructura critică;
  • asigurarea, consolidarea şi dezvoltarea capacităţii operaţionale şi de răspuns pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;
  • asigurarea suportului necesar pentru desfăşurarea activităţilor specifice, consolidarea capacităţii umane, logistice şi administrative;
  • reducerea timpului de răspuns necesar gestionării situaţiilor de urgenţă prin operaționalizarea punctului de lucru Parincea și înființarea a încă trei structuri de intervenţie în comunele Hemeiuş, Secuieni şi Pârjol;
  • reducerea numărului de obiective puse în funcțiune fără autorizație de securitate la incendiu;
  • reducerea numărului de persoane afectate de manifestarea situațiilor de urgență și a pierderilor de bunuri materiale.
  • creșterea capacității de răspuns al S.V.S.U. prin acordarea de asistență tehnică in vederea dotării acestora și a ridicării nivelului de specializare;
  • crearea unui sistem de pregătire şi prevenire integrat şi consolidat la nivelul tuturor componentelor managementului situaţiilor de urgenţă;
  • asigurarea de noi tehnologii integrate în activitatea de prevenire, pregătire şi răspuns;
  • întocmirea studiului de fezabilitate pentru proiectul de realizare a Dispeceratului integrat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bacău, Prefectura Bacău şi Primăria Bacău;
  • reabilitarea sediului administrativ al Detaşamentului de Pompieri Moineşti.

 

CONCLUZII

 

Eforturile depuse de comanda şi efectivele unităţii în anul 2021 au dus la aprecierea de care se bucură instituţia noastră în rândul cetăţenilor şi factorilor responsabili locali, rod al seriozităţii şi competenţei cu care se implică în protecţia vieţii şi bunurilor în situaţii de urgenţă, al nivelului de realizare a indicatorilor de performanţă şi al aprecierilor.

Cu această ocazie, le aduc tuturor mulţumirile mele şi ale întregului personal al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău.

Prin măsurile stabilite pentru anul 2021, prin ridicarea calităţii climatului psihosocial în unitate, prin folosirea la maximum a întregului potenţial al resurselor umane pe care le avem la dispoziţie, în condiţiile financiare şi materiale cunoscute, am onoarea să raportez şi să vă încredinţez că personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău îşi va îndeplini, în integralitatea sa, sarcinile şi misiunile încredinţate în zona de competenţă.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri