miercuri, 23 aprilie 2025

Acțiune SPEED în județul Bacău: peste 650 de sancțiuni pentru viteză excesivă

În perioada 7 – 13 aprilie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat o amplă acțiune de control în trafic, în cadrul operațiunii SPEED, organizată la nivel european de ROADPOL – Organizația Polițiilor Rutiere din Europa, conform Programului Operațiunilor Europene 2025.

Activitățile au fost coordonate la nivel național de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și au avut drept scop principal verificarea respectării limitelor legale de viteză, precum și prevenirea accidentelor rutiere provocate de viteza excesivă.



În urma controalelor desfășurate în județul Bacău, au fost aplicate peste 650 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea vitezei legale, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, au fost reținute 50 de permise de conducere, dintre care 44 pentru depășirea vitezei cu peste 50 km/h și 6 pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h.

Polițiștii rutieri atrag atenția conducătorilor auto asupra riscurilor majore generate de viteză și subliniază importanța adaptării acesteia la condițiile de drum, trafic și vreme. Totodată, aceștia recomandă evitarea comportamentului agresiv la volan și adoptarea unei conduite preventive, pentru siguranța tuturor participanților la trafic.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img