17 mai 2024
ActualitateAcțiune pentru disciplinarea bicicliștilor, căruțașilor, pietonilor

Acțiune pentru disciplinarea bicicliștilor, căruțașilor, pietonilor

La data de 01 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier Bacău au organizat o acţiune pe raza județului pentru creșterea gradului de disciplină și combaterea cauzelor generatoare de accidente, săvârșite cu implicarea bicicliștilor, căruţaşilor şi pietonilor.

Atât pe drumurile naționale, cât și în municipii și localități din mediu rural, polițiștii rutieri şi de ordine publică au organizat mai multe filtre rutiere, cu scopul de a atrage atenția participanților la trafic, în special bicicliștilor, căruţaşilor şi pietonilor cu privire la comportamentul în trafic, astfel încât să se reducă numărul accidentelor rutiere.

În cadrul acţiunii au fost aplicate 155 de sancţiuni contravenţionale.



Pentru nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor pe drumurile publice au fost sancționate 30 de persoane. 20 de căruţaşi au fost depistaţi cu nereguli, iar pietoni indisciplinaţi 18.

Şi conducătorii auto au fost în vizorul poliţiştilor băcăuani, fiind aplicate 87 de sancţiuni contravenţionale.

De asemenea, au fost reţinute 13 permise de conducere şi au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri