26 iulie 2024
EvenimentAcord între Poșta Română și sindicat: Greva încetează, majorări salariale și reluarea...

Acord între Poșta Română și sindicat: Greva încetează, majorări salariale și reluarea activității

Compania Națională “Poșta Română” a anunțat un acord semnat cu Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România pentru încheierea conflictului și semnarea unui nou Contract Colectiv de Muncă (CCM). În urma negocierilor, sindicatul și-a asumat încetarea grevei generale odată ce noul CCM va fi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București. Astfel, toți angajații implicați în conflict își vor relua imediat activitățile.

Conform declarațiilor companiei, măsurile convenite împreună cu liderii sindicali prevăd majorări salariale în două etape. Astfel, salariul minim în cadrul Poștei Române va crește la 3.700 lei brut începând cu 1 iulie 2024. De asemenea, se va implementa o majorare a veniturilor în cuantum de 420 lei brut (salariu de bază + spor de loialitate), în medie, începând cu 1 septembrie 2024.



Referitor la greva generală declanșată la începutul lunii aprilie 2024, Poșta Română a subliniat că numărul maxim al salariaților implicați a reprezentat 20% din totalul angajaților companiei. Conform legii dialogului social, persoanele aflate în grevă nu vor primi salariul corespunzător zilelor de grevă. De asemenea, aproximativ 70% din drepturile sociale (pensii) programate pentru livrare în acea perioadă au fost distribuite beneficiarilor, cu toate că activitatea în unele unități a fost îngreunată de refuzul angajaților greviști de a preda gestiunea personalului desemnat pentru distribuție.

Cu toate acestea, activitatea Poștei Române s-a desfășurat în condiții normale în majoritatea județelor țării, inclusiv la Oficiul Poștă Curierat București și celelalte hub-uri regionale. În unitățile unde activitatea a fost afectată de conflictul de muncă, s-a suplimentat personalul cu angajați din alte unități care nu au participat la grevă.

Pentru a asigura desfășurarea pașnică a activităților, conducerea Poștei Române a solicitat prezența reprezentanților Poliției Române și a Jandarmeriei în locurile unde angajații dornici să lucreze au fost împiedicați de greviști.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri