O femeie de 64 de ani, din comuna Sănduleni, a fost accidentată mortal, aseară, în localitate, în timp ce traversa drumul naţional 11, pe trecerea de pietoni.

Ea a fost acroşată de un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Slănic Moldova, care se deplasa pe direcţia Oneşti-Bacău.

Imediat după accident, la faţa locului a fost solicitat un echipaj de ambulanţă, însă medicii ajunşi acolo nu au mai putut face nimic pentru victimă şi s-a constatat decesul.

Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ, şi s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

6 COMENTARII

  1. Domnilor iluminatul comunei sanduleni este extraordinar, hmmm nu sunt bani,in schimb avem fonduri pentru artificii…..sunt foarte curios c_am ca_te becuri au cumparat primaria sanduleni in 2017

  2. Dacã soferii ar circula cu 50/h ar putea evita multe. Ca pieton, trebuie sã te asiguri si când traversezi pe zebrã. Iar cu iluminatul… se stie cã nu e corespunzãtor. Sã se monteze camere radar ca in afarã. Cine depãseste viteza legalã sã plãteascã. Sunt masini care circulã cu 100/h in localitate. Nu e normal.

LĂSAȚI UN MESAJ