29 martie 2024
ActualitateAccident cu trei victime în municipiul Bacău

Accident cu trei victime în municipiul Bacău

La data de 16.10.2014, în jurul orei 20:15, poliţiştii de la Biroul Rutier Bacău au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier cu victime, pe strada Republicii din municipiu.

La faţa locului poliţiştii au constatat că o persoană de sex feminin, de 64 de ani, din judeţul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii, la intersecţie cu strada Aviatorilor, pe fondul nepăstrării unei distanţe de siguranţă, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 29 de ani, din comuna Cleja.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 29 de ani, precum şi a două persoane de sex feminin, de 69 şi 59 de ani, din judeţul Neamţ, pasagere în autoturismul condus de femeia de 64 de ani.



Cei în cauză au fost transportați la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde au primit îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri