ActualitateAccident cu trei autoturisme la Onești. Două persoane sunt încarcerate, una fiind...

Accident cu trei autoturisme la Onești. Două persoane sunt încarcerate, una fiind inconștientă

Pompierii militari din cadrul ISU Bacău intervin, joi, la un accident rutier produs în municipiul Onești, pe strada Calea Bacăului, în care au fost implicate trei autoturisme.

Potrivit primelor informații, în accident sunt implicate cinci persoane. Două dintre acestea au rămas încarcerate într-unul dintre autoturisme, iar una este inconștientă.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD EPA, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM), o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).



Pompierii desfășoară operațiuni pentru extragerea persoanelor încarcerate, în timp ce echipajele medicale acordă îngrijiri victimelor.

Intervenția este în desfășurare, iar informațiile privind starea victimelor și circumstanțele producerii accidentului pot fi actualizate pe măsura evoluției situației operative.


spot_img
spot_img