29 martie 2024
EconomieAbsolvenții de liceu pot primi indemnizația de șomaj de 250 lei/lună

Absolvenții de liceu pot primi indemnizația de șomaj de 250 lei/lună

Pentru a beneficia de indemnizație de șomaj, absolvenții trebuie să se înscrie în evidența Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Bacău în termen de 60 zile de la finalizarea cursurilor (absolvire), indiferent ce formă de învățământ au urmat ori urmează sau dacă au obținut diploma de bacalaureat (elevii de liceu).

Până în acest an, termenul pentru cei care treceau de examenul de bacalaureat, în sesiunea din vară, curgea de la data eliberării diplomei. Acum și pentru ei termenul de 60 zile se calculează de la data încheierii cursurilor. Așadar, pentru toți absolvenții de liceu intervalul de înscriere la șomaj (pentru a beneficia de indemnizație) este 26 mai-24 iulie, inclusiv. Dacă au depus dosarul la AJOFM în acest termen, pot solicita apoi în maximum un an, indemnizația de șomaj, care este în cuantum de 250 lei/lună.

Acest sprijin financiar se acordă timp de 6 luni. Absolvenții care își continuă studiile nu vor primi ajutor de șomaj. Nici ceilalți care vor depune dosarul la AJOFM Bacău după expirarea termenului de 60 zile de la absolvire nu vor avea dreptul la indemnizația de șomaj. Dar ei vor beneficia gratuit de servicii de informare, consiliere și mediere pe piața muncii din partea AJOFM Bacău și vor avea posibilitatea să urmeze un curs de formare profesională, fără să-i coste nimic.



Dacă se vor angaja pentru cel puțin un an, absolvenții din baza de date a AJOFM Bacău vor lua și o primă de încadrare în sumă de 1.500 lei. Dar indiferent dacă sunt sau nu absolvenți, toți șomerii înregistrați la AJOFM au dreptul la anumite prime, respectiv de activare (500 lei) sau de mobilitate, dacă se angajează la o distanță mai mare față de localitatea de domiciliu.

Cele de mobilitate sunt de: relocare (până în 900 lei), încadrare (0,5 lei/km dar nu mai mult de 55 lei/zi) pentru cei care fac naveta la peste 15 kilometri, instalare (12.500 lei), în cazul celor care se angajează la peste 50 kilometri și își mută domiciliul, etc. Dar și agenții economici care angajează absolvenți beneficiază de o subvenție. Pentru fiecare absolvent încadrat pe o perioadă nedeterminată, angajatorul primește 900 lei, timp de 12 luni.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri