3 mai 2024
HomeActualitateAbsolvenții de liceu au suflat din nou în fluiere și vuvuzele

Absolvenții de liceu au suflat din nou în fluiere și vuvuzele

Chiar dacă profesorii sunt în grevă, absolvenții de clasa a XII-a își respectă programul și rând pe rând se bucură de emoțiile paradelor și cursurilor festive.

Sărbătoare la „Karpen”

Joi, 24 mai, primii absolvenți de clasa a XII-a care și-au strigat bucuria prin centrul orașului au fost cei de la Colegiul „Karpen”. Peste 300 de absolvenți, 213 de clsasa a XII-a din 8 clase și 116 de elevi de clasa a XIII-a frecvență redusă (3 clase), au defilat pe traseul standard, de la Parcul Trandafirilor-Centru-Aleea Parcului-Teatrul de Vară „Radu Beligan”, acolo unde, de la ora 10.30 s-a desfășurat Cursul Festiv. Șef Promoție 2023 „Karpen” este eleva Andreea Ioniță.

„Astăzi, 24 mai 2023, Colegiul N. V. Karpen Bacău își conduce cu mândrie, spre sărbătoarea absolvirii, promoția 2019-2023. Această generație reprezintă alți 4 ani de încercări, căutări ale performanței, speranțe și reușite. Pandemie, război, cutremur, grevă, dar și zâmbete, curcubeu, dorințe împlinite, multă muncă, toate aceste realități au creionat povestea generației de vârf de la Colegiul N. V. Karpen Bacău. Mult succes! Mergeți și cuceriți lumea”, a declarat dir. adj. Simona Lăcătușu.



Bucurie și la „Coandă”

Apoi, de la ora 13.30, a fost rândul promoției 2023 de la Liceul Teoretic „Henri Coandă” să arate urbei bucuria lor. Aceștia au defilat până la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”, acolo unde a avut loc Cursul Festiv. Promoția 2023 a Liceului „Coandă” este formată din 150 de absolvenți care au încheiat studiile liceale în trei clase de profil „uman” și două de „real”.

Șefe de promoție umanist: Dobrovici Bianca, Gălușcă Ștefania, a XII-a E, diriginte prof. Iuliana Caraghin. Șef de promoție profil real: Șarig Paul, a XII-a B, diriginte prof. Angela Budău „Liceul nostru oferă un mediu școlar prietenos și se dorește a fi un topos al creării viitorului pentru noile generații de adolescenți.

Pentru profesorii şi părinții elevilor din acest liceu, copiii de la „Coandă” sunt cei mai buni. Scopul nostru este promovarea egalităţii de şanse și încurajarea tinerilor. La „Coandă” vom promova mereu activităţi educative care converg către o educație a încrederii în sine şi în ceilalţi, a echităţii, autonomiei şi solidarităţii”, au precizat profesorii de la „Coandă”.

Alte titluri
Alte titluri

Noapte albă din dragoste de tango, la Bacău

La o lună de la prima întâlnire din acest...

Ioan Măric, la Salonul Internațional de Artă Naivă din Bulgaria 2024

Cunoscutul pictor de artă naivă băcăuan, Ioan Măric, este...

 Un spectacol încântător despre puterea binelui

Din „blânda, așezata, nobila Moldovă”, care a dăruit culturii...

Pe 9 sau pe 10 mai?

În fiecare an, calendarul ne aduce aminte de momente...

Ultimele știri