Rememorez o spusă a unui scriitor care m-a atras întotdeauna prin pozițiile lui ferme, curajul său, prin ironie, romanele și eseurile sale sclipitoare, Milan Kundera: „politicienii și mișcările politice au un ideal estetic, acesta fiind kitsch-ul”. E un sarcasm, desigur, și nici nu e de mirare din moment ce vine din partea lui Kundera, un prozator de mare forță, de o inteligență tăioasă, cu un stil sofisticat, care cultivă paradoxurile. N-am suportat niciodată kitsch-ul, și sunt extrem de puțini acei politicieni pe care i-am prețuit, cât de cât, deci în doze mici și nu în timpul prezent. În general, sunt alergică la inautentic, la fals, la fanfaronade. Nu pot să văd și nici să ating flori de plastic, nu-mi plac bibelourile, zorzoanele, mileurile, suvenirurile de prost-gust, reproducerile grosolane după opere de artă, parfumurile fake, dulcegi, înecăcioase, mușamalele puse pe masă, linoleumul, rozul bombon, vorbăria bombastică etc. Lista e mult mai lungă însă. Nu sunt snoabă de felul meu, poate am uneori mici accese, ca să zic așa, că fără reproș nu sunt, dar îmi place frumosul simplu și rafinat, lucrurile fanteziste, chiar extravagante. Asta nu înseamnă însă că aș putea vreodată să neg că arta modernă, mai cu seamă curentul Pop Art, a cultivat kitsch-ului, mai ales din dorința artiștilor de a provoca, de a șoca. Toate avangardele artistice s-au jucat cu publicul în chip programatic și au dat cu tifla comodității burgheze, prejudecăților, au luat în derâdere formele academiste, au sfidat tradiția estetică, tot ce era muzeificat. Recunosc apoi faptul că anumite obiecte kitsch trezesc amintiri, nostalgii, devenind importante pentru noi, fiindcă inima are mereu alte rațiuni, pe care rațiunea nu le înțelege. În general, însă, tot ce este încărcat, greoi, artificios și strident îmi displace. Repetiția, rutina, uniformizarea, îmi displac și ele. De kitsch, care este un fenomen modern foarte răspândit, care a invadat viața noastră, fiind prezent peste tot, e greu să scapi. Are puterea de a se reinventa continuu. Trăim acum într-un timp al exacerbării banalului, urâtului, vulgarității, care se lăbărțează peste tot.
Iar kitsch-ul politic, e foarte periculos, fiindcă nu urmărește altceva decât cea mai grosolană manipulare. Prin care se transmit mereu semnale de rău augur, împingând oamenii la atitudini extreme, la ură, intoleranță, la agresivitate. Știri false, simulacre de mesaje ne iau cu asalt în spațiul public, iar indivizii needucați, străini de orice înseamnă cultură, nu știu să aleagă, nu fac diferența între ce este aparent inofensiv, drăguț, simpatic, colorat, „cool” și lucrurile care au o acțiune insidioasă, transformând un individ în omul-kitsch, cu o percepție denaturată a lucrurilor, un tip care nu crede în nimic, suspicios, temător, schimbător, comportându-se ca o giruetă în bătaia vântului.
Am tot mai des senzația că urâtul cel perfid se insinuează sub toate formele în viața noastră, mai ales sub cea a minciunii, a falsului. De parcă viața adevărată s-ar îndepărta din ce în ce mai mult, e mereu în altă parte, vorba lui Kundera. Ce glumă tristă! Și cât de naivă am fost când, la începutul anilor ’90, mi-am imaginat că o să se întâmple o mulțime de lucruri bune. Iluzii!, care există doar pentru a fi pierdute. Dar mi-e foarte dor de fata care am fost, cu capul plin de vise îndrăznețe. Ce cuvânt frumos și puternic este a îndrăzni!
A îndrăzni, un cuvânt frumos și puternic
