16 mai 2024
ActualitateA început sesiunea de înscriere pentru bursele „Future Leaders Exchange Program (FLEX)”...

A început sesiunea de înscriere pentru bursele „Future Leaders Exchange Program (FLEX)” 2024-2025

Ambasada Statelor Unite în România și American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională), invită liceenii cu cetățenie română să participe la Programul FLEX 2024-2025.

Programul educațional FLEX finanțat de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, oferă liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american și de a locui la o familie americană, pe parcursul anului școlar 2024-2025. Participarea la acest program, aflat acum în al 8-lea an de existență în România, este gratuită.

În anii de implementare anteriori, FLEX România a oferit burse pentru sute de liceeni români din mai multe județe ale țării, inclusiv din județul Bacău, aceștia fiind repartizați la licee din state precum Washington, Texas, Colorado, California, Hawai, Iowa și Florida. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități.



FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 30-lea an de existență. Programul s-a dezvoltat din dorința ca națiunile și oamenii să creeze punți de înțelegere și cooperare și după cel de al II-lea Război Mondial. De atunci, schimbul de tineri a continuat să crească și să câștige popularitate în numeroase țări din lume.

În anul școlar 2023-2024, la nivel global, aproximativ 1000 de liceeni au studiat în SUA,  datorită acestui program, toate costurile fiind acoperite. La întoarcerea în țara de origine, anul de liceu petrecut în SUA a fost recunoscut și echivalat.

Înscrierile pentru bursa FLEX 2024 – 2025 sunt deschise. Check it out!

Criterii de eligibilitate:

Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții :

  • au cetățenie română;
  • sunt născuți între 15 iulie 2006 și 15 Iulie 2009;
  • sunt în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, în anul școlar 2023-2024;
  • studiază engleza în liceu;
  • îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.

Aplicațiile se transmit online, în perioada 1 august – 28 septembrie 2023 (ora 23:59).

Formularul de înscriere este disponibil aici: https://ais.americancouncils.org/flex.

Informații complete despre program sunt disponibile la adresa de email flex.ro@americancouncils.org

Persoane de contact:

Country Director, Eliza Chirilă – Pop, 0769 696 698

Pentru informații generale privind Programul FLEX:

Coordonator Program FLEX, Ramona Omet, 0748 612 570

„Acest program educațional reprezintă un model de succes, recunoscut la nivel internațional, deoarece prin studiu și nu numai, liceenii intră în contact direct cu civilizația și cultura americană contemporană. Concomitent, tinerii bursieri au ocazia să cunoască mediul casnic american, situație care poate genera apariția unor prietenii de lungă durată, ce pot influența pozitiv inclusiv viețile școlilor, comunităților, părinților și implicit relațiile între națiuni,” ne-a informat profesorul Gabriel Stan, de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău unul dintre promotorii proiectului.

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri