4 mai 2024
ActualitateA început distribuirea unor noi bilete la tratament balnear

A început distribuirea unor noi bilete la tratament balnear

Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău a început vânzarea unei noi serii de bilete la tratament balnear, a V-a din anul în curs. Pentru această serie, CJP Bacău a primit 137 bilete, din care 105 le sunt alocate automat unor pensionari și asigurați care au depus cerere pentru a merge într-o stațiune în luna mai. Locurile repartizate județului Bacău sunt în stațiunile 1 Mai, Amara, Bălțătești, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Herculane, Lacu Sărat, Neptun, Nicolina, Ocna Șugatag, Olănești, Pucioasa, Sarata Monteoru, Saturn, Slănic Moldova, Sovata, Tîrgu Ocna și Vatra Dornei.

Cele 32 bilete disponibile sunt în stațiunile Amara, Căciulata, Geoagiu, Ocna Șugatag, Pucioasa și Saturn și vor fi scoase la vânzare liberă. Cei care au repartiție vor trebui să-și cumpere biletul până în data de 17 mai. La cumpărare vor prezenta recomandarea de la medicul de familie ori de la cel de specialitate, pentru tratamentul balnear pe care îl vor urma.

Persoanele cu dizabilități vor avea, în plus, certificatul de încadrare în grad de handicap și „Programul individual de reabilitare și integrare socială” (original și copie), dacă vor să beneficieze de gratuitate. Sejurul (data de plecare la tratament) va începe în 24, 25, 26 sau 27 mai, în funcție de fiecare stațiune. Următoarea serie va debuta în data de 9 iunie.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri