26 aprilie 2024
ActualitateA fost inaugurat Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din...

A fost inaugurat Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din comuna Poduri

În data de 2 mai 2023, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a participat la inaugurarea Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din comuna Poduri, la invitația primarului Diana Narcisa Miclaus.

Acest nou serviciu va fi de mare ajutor pentru cei aproximativ 8000 de locuitori ai comunei Poduri, care nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la Moinești pentru a obține sau a preschimba documentele. În prezent, județul Bacău are 18 astfel de servicii locale de evidență a populației, iar această descentralizare a activității Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Bacău va face ca cetățenii să beneficieze de aceste servicii în mod direct.

Președintele Ivancea a felicitat primarul Diana Narcisa Miclăuș pentru inițiativele sale în beneficiul comunității pe care o conduce, subliniind că aceasta a demonstrat în mandatele sale că dăruirea și spiritul gospodăresc sunt caracteristici definitorii pentru dezvoltarea oricărei comunități.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri