vineri, 26 decembrie 2025

Scandal in hala de lactate: Dati afara cu branza cu tot

Clientii si comerciantii au avut ieri parte de surprize neplacute in hala de lactate din Piata Centrala. La ora 9.00, usile s-au inchis. Cumparatorii au fost impiedicati de gardieni sa mai intre in hala. Vanzatorii au refuzat sa plece de la taraba, insa au fost poftiti afara. Toate acestea s-au intamplat deoarece hala nu a fost dotata nici pana acum cu vitrine frigorifice.

Programul halei de lactate s-a modificat din cauza caniculei. Comerciantii nu mai au voie sa vanda produsele dupa ora 9.00. Acestia au la dispozitie doar 3 ore in cursul diminetii pentru a scapa de cantitatile mari de cas, lapte, branza si smantana, obisnuite in aceasta perioada a anului. Conducerea pietei a explicat ca medicii veterinari au dat aceste indicatii, considerand ca in hala nu se asigura conditiile de temperatura propice pentru lactate. Vineri a fost prima zi din acest an cand s-a pus in practica interdictia. Usile au fost inchise si pazite de agentii de ordine. Clientii au incercat sa-i induplece pe acestia sa le permita accesul, dar in zadar. Cei care au ravnit la o bucata de cas, la branza sau lapte au facut cale intoarsa. Comerciantii au fost poftiti sa-si faca bagajul si sa plece cu marfa nevanduta acasa. „Am ramas cu laptele nevandut”, se plangea Elena Ciucurdei, din Secuieni. Femeia statea pe scarile pietei asteptand pe cineva cu o masina sa o duca acasa inainte de ora programata. La fel au patit Aurica Munteanu si Margareta Vlad din Damienesti. „Ne-au obligat sa ne autorizam, sa platim taxe de milioane pentru a ne vinde munca, iar acum ne dau afara. Ce ne intereseaza pe noi ca nu au frigidere? E vina noastra? Ne-au controlat pe noi daca avem conditii, ca producatori, daca am pus gresie si faianta. Ei ce conditii au facut in piata? Unde ma duc eu cu smantana asta? O dau la porci?” Maria Gheghet din Bijghir isi strangea produsele cu lacrimi in ochi. „Isi bat joc de munca si de banii pe care i-am dat la taxe. Este strigator la cer!”. Conducerea Administratiei Pietelor a supravegheat operatiunea de golire a halei.
[ad#stire] „Veterinarii ne-au cerut sa sistam activitatea la ora 9.00, a explicat Constantin Curcudel, director. Este risc de imbolnavire. I-am anuntat pe oameni de ieri despre acest program.” In Piata Centrala, hala de lactate a fost modernizata in iarna. Aceasta ar fi trebuit sa fie dotata si cu vitrine frigorifice. „S-a organizat licitatie si s-a incheiat contract pe 14 iulie pentru 15 vitrine. Asteptam sa fie livrate”, a mai spus directorul Curcudel. Desi comerciantii nu au nicio vina ca hala nu a fost inca dotata cu vitrine frigorifice, ei au fost nevoiti sa se intoarca acasa cu marfa nevanduta. Clientii s-au orientat spre magazinele din zona, singurele iesite in castig din aceasta situatie.

Doina Mincu





spot_img