30 aprilie 2024
ActualitateRevedere, dupa 50 de ani, la Colegiul National „Vasile Alecsandri”

Revedere, dupa 50 de ani, la Colegiul National „Vasile Alecsandri”

Profesori, medici, ingineri din Bacau, dar si din Arad, Bucuresti sau Cluj, din Israel, Canada sau Franta s-au intâlnit, cu totii, la Colegiul National „Vasile Alecsandri” pentru o revedere de suflet … intâlnirea dupa 50 de ani de la absolvirea liceului. „Nu ne-am mai vazut deloc de atunci, multi dintre noi.

Emotiile sunt enorme. Din pacate, din cei 186 de absolventi câti am fost in cinci clase, doua de uman si trei de real, doar 45 au putut spune «prezent». Ne bucuram ca printre noi este si actualul director adjunct al liceului, doamna Loredana Ghelasa, care il reprezinta cu onoare pe tatal ei, fost coleg cu noi”, ne-a declarat Anca Iliescu, care, alaturi de Dana Hanganu si Mariana Nichita, au facut parte din comitetul de organizare.

„Eu am revenit in acest liceu ca profesor de limba si literatura româna, din 1990, timp de 13 ani. Acum, imi aduc aminte cu drag de toti anii petrecuti aici, ca elev, dar si ca dascal”, a adaugat Mariana Nichita, acum Manole. Fiecare participant a purtat cu mândrie ecusonul in piept pe care era scris numele lor de elev.



Au fost invitati si parte din profesorii care i-au indrumat in acei ani, printre care Elena Botez (chimie), Ioan Popovici (istorie), Mihai Lupusoru (psihologie), Constantin Zavate (chimie), Maria Finder (geografie), Elena Lascar (biologie), sotii Bogdanet si Capitanu.

„Am emotii. Imi revad acum colegii dupa atâtia ani. Multi dintre ei au fost profesorii baiatului meu, acum medic. Este minunat”, a apreciat si Ioan Droanga. Dupa poza de grup, cu totii s-au adunat in amfiteatrul unitatii de invatamânt si au depanat amintiri.

„E toamna iar, se strâng recoltele, stolurile pleaca spre tarile calde, dar noi am revenit in banci pentru a ne aminti cum a fost acum 50 de ani”, au fost cuvintele de inceput. 50 de ani in care fiecare dintre ei si-a cladit o cariera, a intemeiat o familie, a crescut copii. Au trecut 50 de ani in care multi dintre ei nu s-au mai revazut, viata aruncându-i pe cai diferite.

Acum, dupa 50 de ani, promotia anului 1964 si-a dat intâlnire la liceu, intr-o frumoasa zi de inceput de toamna. Gazda le-au fost cei doi directori ai colegiului, prof. Calin Boamba si prof. Loredana Ghelasa.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri