La Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare” a fost zi de sarbatoare. Opt clase de a XII-a au spus ieri „adio” anilor de liceu printr-un curs festiv in care nu au lipsit voia buna, bucuria, dar si emotia specifica acestui final de ciclu in invatamantul preuniversitar. Traditionala defilare prin centrul orasului a inceput la ora 09.00, iar elevii s-au reunit apoi in sala mare de amfiteatru, unde s-au desfasurat activitatile specifice finalului de an scolar. „Sunt trairi sufletesti intense, pe care le traim an de an dupa ce ne despartin de o generatie. Vor veni si altele, la fel de deosebite, speram. Imi amintesc acum cum acesti elevi intrau timid pe portile scolii in clasa a IX-a si cum in timp, alaturi de noi, s-au transformat in oameni adulti, care vor invinge si vor reusi in viata”, a declarat emotionat prof. Costica Lupu, director. Au fost alaturi elevi, profesori, chiar si parintii, care au creat un tot in amfitreatrul liceului unde
s-a cantat „Ani de liceu” si „Gaudeamus”. „Au fost cei mai frumosi ani. Nu am
sa-i uit niciodata. Deja ma gandesc la intalnirea de 10 ani”, ne-a spus Georgiana Haidau, clasa a XII-a F. „Ne vedem pentru ultima oara, dar ramanem prieteni, cu amintirile placute pe care nu le vom uita”, a adaugat si colegul ei Nicu Baterie. „Imi doresc ca si la facultate sa am aceeasi colegi frumosi si intelegatori. Recomand tuturor acest liceu in care te poti realiza pe viitor, alaturi de profesorii nostri cei mai buni”, ne-a marturisit si Claudia Musca, eleva in clasa a XII-a C. Profesorii care i-au indrumat in toti acesti patru ani s-au aratat si ei foarte emotionati. Vorbele de lauda si chiar de respect pentru elevii lor au rasunat in sala mare, la ceas de bilant. Un bilant plin de rezultate deosebite si de succese.
Roxana Neagu















